Return to Personalități…

Vintilă I. Brătianu

 
 

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „ANTIM IVIREANUL” VÂLCEA

Biroul ,,Informare bibliografică şi documentară”

Colecţia

,,PERSONALITĂŢI NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE ÎN TRECERE PRIN VÂLCEA”

Vintilă I. BRĂTIANU

 

Nr. 9

2012

Prin anii 1960 se vorbea, încă, în Mihăeşti, despre moartea lui Vintilă Brătianu, survenită în aceeaşi zi când sosise la conacul său, actualmente Sanatoriul Pneumologic ,,C. Anastasatu” (după numele primului director al sanatoriului, preluat de regimul ,,democraţiei populare”). Drumul de trecere spre conac este chiar prin faţa casei bunicii mele – Ioana Niţă- şi, la poarta bunicii se strângeau vecinele, pe seară, la taifas, dându-şi veştile, ,,ştirile zilei” dinspre toate colţurile zării, pe unde avusese, fiecare dintre ele, drum în ziua aceea. Noi, copiii, nu prea aveam acces la taina lor, însă mai trăgeam cu urechea la ele, prefăcându-ne că ne e somn, punându-ne capul în poala lor.

Publicăm, la finalul acestei fascicole, o descriere exactă a momentelor acelea, descriere ce se află consemnată în:

Vieaţa şi opera lui Vintilă I.C. Brătianu văzute de prietenii şi colaboratorii săi, Bucureşti, Imprimeriile Independente, 1936, 521 p. (Aşezămâtul Cultural Ion C. Brătianu, XXXII), carte existentă la Fondul tradiţional al Bibliotecii Judeţene ,,Antim Ivireanul” Vâlcea…

Felix Sima

Vintilă Brătianu (1867 – 1930)

Din corespondenţa familiei Ion C. Brătianu, Aşezământul Cultural ,,Ion C. Brătianu”, vol.XXI, vol. XXVI, vol. XXVII, Bucureşti, Imprimeriile ,,Independenţa”,1933, 1934.

* Este cel de-al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu. S-a născut la 16 septembrie 1867, la Florica, comuna Ştefăneşti, judeţul Argeş.

* A urmat liceul ,,Sf. Sava” din Bucureşti, apoi a continuat studiile la Paris, la liceul „St. Louis” şi la Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi, obţinând diploma de inginer.

* A participat, alături de Anghel Saligny, la construirea podului de la Cernavodă, apoi a condus lucrările de construcţie a altor poduri pe Siret, Argeş şi Vădeni.

* Economist de marcă, a deţinut funcţia de director al Băncii Româneşti, a fost membru al Consiliului Centralei Băncilor Populare şi al Cooperativelor Săteşti, cenzor şi director al Băncii Naţionale. A iniţiat şi organizat noi instituţii economice, a contribuit la adoptarea unei legislaţii menite să ducă la dezvoltarea şi consolidarea economică a ţării: legea tocmelilor agricole, a islazurilor comunale, Constituţia din 1923, legea minelor, legea energiei, legea privitoare la comercializarea şi controlul intreprinderilor economice ale statului. A avut contribuţii importante la înfiinţarea impozitului pe venitul global, introducerea tarifului vamal, stimularea exporturilor.

* Ca om politic, a deţinut mari demnităţi în stat, după cum urmează:director al Regiei Monopolurilor Statului ( 1897 – 1899), secretar general la Ministerul de Finanţe, primar al Capitalei (1907 – 1911), ministru de război în timpul Primului Război Mondial (1916 – 1917), ministru de Finanţe (1922 – 1926); prim – ministru (1927 – 1928); preşedinte al Partidului Naţional Liberal, după moartea fratelui său Ion I. C. Brătianu (1927 – 1930).

* La 28 mai 1928 este ales ca membru de onoare al Academiei Române.

* S-a stins la vârsta de 63 de ani, în preajma Crăciunului, la Conacul său de la Mihăeşti, judeţul Vâlcea (22 decembrie 1930), înmormântat fiind în criptele Brătienilor de la Florica, com. Ştefăneşti, Argeş.

Din opera lui Vintilă Brătianu:

– Un pericol naţional, 1899;

– Menirea partidului naţional – liberal, 1906;

– Chestia apei, 1908;

– Politica de stat în industria petrolului, 1911;

– Interesele României în actualul război, 1914;

– Pacea de robire, 1919;

– Chestia Dunării, Politica şi votul obştesc, 1920;

– Consolidarea finanţelor României, 1922;

– Refacerea ţării, Situaţia financiară a României, 1924;

– Politica de stat a petrolului în urma noii constituţii şi a legii minelor, 1927;

– Situaţia politică, 1928;

– Asupra stabilizării monetei româneşti, 1928.

,,Două sunt ramurile principale de activitate unde avem mult de câştigat: una în cea culturală, prin care trebuie să punem în valoare energia latentă a poporului nostru, pentru a-i da rolul principal în traiul acestei ţări şi a doua în cea economică, în care este nevoie cât mai repede ca românul să fie factorul participant principal, atât pentru a folosi pentru el, în primul rând, bogăţiile lăsate de la Dumnezeu, dar şi pentru a ne apăra de primejdia în care se găseşte orice ţară cu bogăţii multe şi râvnite de cei din afară, care nu şi-ar folosi acele bogăţii.”

,,România este o ţară cu posibilităţi economice mai mari decât toate statele Europei, deoarece posedă felurite şi numeroase bogăţii, iar poporul este harnic, destoinic şi perfectibil.”

Vintilă BRĂTIANU

Cu DINU SĂRARU – prin neamul BRĂTIENILOR

Pentru Dinu Săraru, în anii tinereţii, oraşul Râmnicu – Vâlcea însemna tot ce începe de la Podul Vinerii Mari „pe care intram eu în noua lume, sugrumat de o imensă durere ce urca din mijlocul pieptului, făcându-mă să nu mai pot respira, de fiecare dată când veneam de la Slătioara şi exact în secunda, dar exact în acea secundă când ajungeam la intrarea pe acest pod şi în faţa mea se ivea oraşul de piatră şi viermuiala lui ce mi se părea ofensator veselă, simţeam cum mi se umplu ochii de lacrămi, căci atunci se rupea, violent, parcă şi dreptul meu de a visa la Slătioara. Aşa a început, în urmă cu decenii, dragostea mea, mereu sfâşiată, între Râmnic şi Slătioara”.

În satul copilăriei rămăsese şi bunicul său – care ,,era naşul satului întreg aproape, înălţase biserica şi se pictase în ea ca voievozii, cum făceau toţi boierii Olteniei de sub munte, zidise o şcoală care-i purta numele, ,,Şcoala primară C.C.Săraru”, îşi făcuse singur monument de piatră în curtea şcolii, monument cu poză în care era înfăţişat cu pieptul plin de decoraţii, veteran din Războiul de neatârnare unde se ilustrase prin fapte de arme vestite, fiind rănit la Smârdan. Între decoraţii, avea: ,,Coroana României”, ,,Steaua României” şi ,,Trecerea Dunării”. Valea Cernei, toată, rostea numele lui cu o evlavie şi cu o admiraţie care se mai păstrează la cei mai în vârstă până astăzi căci, fiind un erou în viaţă al marelui Război de neatârnare, fusese vizitat, la conac, de I.C. Brătianu – primul ministru şi, imediat după aceea, de Carol I. La plecare, Brătianu i-a admirat porţile sculptate şi, când caleştile acestuia se învăluiau în norul de praf pe drumul Hurezilor, bunicul a chemat slujbaşii, a scos porţile din pământ şi în patru care i le-a trimis la Florica, în Argeş, la moşia lui I.C. Brătianu. Soţia acestuia, Caliopy (Pia), era fiica lui Luca Pleşoianu cel care lăsase un testament ,,admirabil, cu o mulţime de legate, la diferite fete, rude fără mijloace: la mai toate fetele de trei ani de la moşia lui din Mihăeşti, câte o vacă şi bani”.

Pleşoienii zidiseră, sub coasta dealului din Mihăeşti, o minunată biserică pictată în frescă, pe sub streşinile căreia galopează, ca şi la Slătioara, ,,Potecaşii” cu cozile cailor înnodate, iscoadele vătafilor de plai, iar conacul Brătienilor, revenit lui Vintilă Brătianu, se păstrează şi astăzi, devenit Sanatoriu; (din păcate, lacul încărcat, altădată, cu nuferi, este plin de papură şi şerpi).

Scriem toate acestea deoarece ,,a Vâlcii este Pia Brătianu, soţia lui Ion C. Brătianu, întemeietoarea dinastiei, mamă a trei băieţi: Ion I. C. Brătianu, Vintilă I. C. Brătianu, Dinu I.C. Brătianu şi a patru fete: Sabina, Tatiana, Caliopi, Maria. Această Marie s-a căsătorit cu Ion N. Pillat, moşier din jud. Dorohoi şi au avut, împreună, trei copii: Ion (poetul de mai târziu), Pia şi Nicolae”.

Ion Pillat, în capitolul de versuri ,,Trecutul viu” publicat în anul 1923, o rememorează, pentru eternitate, pe Caliopi (Pleşoianu) Brătianu, în binecunoscutul poem „Aci sosi pe vremuri”:

,,La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,

Păianjeni zăbreliră şi uşă şi zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc

De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc.

În drumul lor spre zare, îmbătrâniră plopii…

Aici sosi, pe vremuri, bunica-mi Caliopi.

Nerăbdător, bunicul pândise de la scară

Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pe-atunci nu erau trenuri, ca azi – şi, din berlină,

Sări, subţire-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea, sub lună, câmpia ca un lac,

Bunicul meu, desigur, i-a recitat ,,Le Lac”,

Iar când deasupra casei, ca umbre, berze cad,

Îi spuse „Sburătorul”, de-n tânăr, Eliad.

Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea…

Şi totul, ce romantic, ca-n basme se urzea.

Şi cum şedeau… departe, un clopot a sunat,

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Ca ieri sosi bunica…. şi vii acuma tu:

Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună

Ţi-am spus ,,Balada lunei” de Horia Furtună

M-ai ascultat, pe gânduri, cu ochi de ametist

Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist

Şi cum şedeam … departe, un clopot a sunat

– Acelaşi clopot, poate, în turnul vechi din sat…

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.”

,,Bunica-mi Caliopy” hotărâse, cu ceva vreme înainte, despre revoluţionarul paşoptist Ion C. Brătianu: „Dacă m-ar cere de măritat, eu nu-l refuz; nu găsesc că un astfel de om poate fi tratat de vagabond, pentru că şi-a cheltuit starea materială pentru ţară. Cele dintâi cocarde şi steaguri tricolore la Revoluţia de la ’48 au ieşit de la noi din casă. Aveam, pe atunci, şapte ani.” Iar în 1867, Vodă Carol l-a însărcinat tot pe Ion C. Brătianu să plece în străinătate, ca să combată propaganda ce se ducea, în acel moment, contra ţării. Cheltuielile acestei misiuni, nefiindu-i rambursate, l-a costat vinderea moşiei Pleşoi (Romanaţi), una dintre cele mai frumoase şi bogate moşii de pe lunca Oltului.

Între timp, Maestrul Dinu Săraru, cel care ne aminteşte despre toate acestea în ,,Râmnicul meu”, a împlinit optzeci de ani, la 30 ianuarie 2012. La mulţi şi rodnici ani! ,,Aici, la Râmnic, am descoperit că sunt, câteodată, singur… şi n-are cine să mă apere… şi trebuie, tocmai de aceea, să răzbesc”. Astfel, domniei sale i se potrivesc cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,Pentru cei pe care îi iubeşte Dumnezeu, toate lucrurile – şi chiar păcatele- le aduce spre binele lor”- cuvinte pe care ni le-a amintit, de curând, Prea Sfinţitul Gherasim Cristea, arhiepiscopul Râmnicului.”

Felix Sima

Moartea lui Vintilă Brătianu

povestită de A. Dănciulescu, agricultor din comuna Mihăeşti

Plecase din Bucureşti cu maşina, la 19 decembrie 1930, la moşia Sâmbureşti-Olt, unde a stat până la 22 decembrie, luni, la orele 10 şi jumătate dimineaţa, când a plecat la Mihăeşti, unde a sosit la orele 12.

Sosind în faţa biroului moşiei, primul care l-a primit am fost eu. După primele informaţii ce mi-a cerut despre mersul fermei, d-sa fără să descindă din maşină a urcat sus la vilă, dându-mi ordin că la ora 2 p.m. va fi la birou, să facă un ordin de încasare pentru plata lucrătorilor fermei.

Prima impresie ce am avut la sosirea sa, a fost paliditatea feţei ca niciodată.

Punct la ora 2 a fost la cancelaria administraţiei, unde a cerut hârtie şi voind a face scrisoarea către Banca Râmnicului, o greşeşte şi o face la Banca Vâlcea.

Eu care ştiam că nu lucram cu această bancă, îl fac atent; observă greşala făcută; cere altă hârtie şi face a doua scrisoare. Ambele scrisori, deşi făcute pe hârtie comercială, le scrie afară din rânduri, strâmb şi cu multă greutate. Prima scrisoare, deşi o rupsesem în faţa sa, mai târziu, resturile le-am format la loc şi le-am încredinţat d-lui Vintilică (fiul). După ce contabilul a fost trimis la bancă la Râmnicu-Vâlcea cu maşina, a rămas singur cu mine. A mers să inspecteze sera. Aici a găsit pe grădinarul Ştefan Maioraş căruia i-a pus diferite întrebări despre cultura de iarnă. La intrarea în seră, s-a împiedicat de prag unde a fost susţinut de mine. În interiorul serei fiind cald, a ieşit imediat afară.

De aici am mers împreună în ceair, unde s-a interesat de pomii fructiferi, dându-i toate lămuririle atât eu, cât şi grădinarul care ne însoţea; de asemeni, primind dispoziţiile sale de felul cum trebuie făcute lucrările. În acest timp, a sosit la fermă şi d-nul medic veterinar, care ne vizita cam des, întrucât fusese o furie de pestă porcină printre râmători şi acum erau spre însănătoşire completă; se întreţine cam 20 de minute, după care se retrage, manifestându-şi dorinţa a mai vedea pe domnul medic veterinar până la Sfântul Ion, timp cât va sta la fermă. După aceea, am continuat vizitele ceairului, ale livezilor de pomi fructiferi, ale gropilor preparate pentru plantaţia de primăvară şi diferitelor alte lucrări, dându-i explicaţiunile necesare; aceasta a durat cam 3/4 oră, după care ne-am înapoiat la conac, dând ordin a pune caii la trăsură spre a merge la câmp.

În timpul până a pune caii la trăsură, întâmplător soseşte d-l Wangler de la Făgăraş, care întreţinându-se cu dânsul, observă că starea sa este schimbată, ba încă îl întreabă dacă se simte bine. Răspunde că se simte foarte bine. Se pun caii la trăsură, domnul Wangler se retrage, iar noi plecăm la câmp. Vizităm oieria şi apoi locurile semănate cu grâu pe care îl răriţasem după dorinţa sa, dar din conversaţiile avute observasem că din ce în ce vocea i se diminuează şi atunci fac semn vizitiului a întoarce trăsura. A consimţit şi ne-am întors la conac. Aci am mai vizitat ferma, am vorbit de un şanţ ce făcusem pentru scurgerea apelor din ploi şi a unui pod, care i-a plăcut mult, după care s-a retras spre vilă. Voind a-l însoţi, nu a voit, spunându-mi ,,rămâi că ai treabă; te aşteaptă oamenii cu interese”. Atunci am însărcinat pe grădinarul fermei a-l conduce la vilă.

A mers până aproape de vilă şi la un loc unde este un dâmb de pământ şi nişte trandafiri, ne mai putând continua, a stat jos pe acel dâmb.

D-l Wangler, fiind cu automobilul, a plecat la Râmnicu-Vâlcea de unde imediat a trimis pe d-l dr. Florantin şi în timpul când d-l Brătianu urca, soseşte d-l dr. pe care îl pun imediat în curent cu starea sa. Însoţit de un om îl şi trimit sus la vilă. Cum dâmbul pe care şezuse d-l Brătianu era chiar pe poteca ce mergea la vilă, l-am găsit cu multă greutate şi aproape pe sus l-am introdus în vilă; ne mai putând vorbi, îşi manifesta dorinţele prin semne.

Odată cu d-l doctor se înapoiase şi d-l Wangler, care sta în maşină la poartă. Eu, aflând acest lucru, mă duc şi-i spun să urce şi d-sa sus că-mi pare că d-lui Brătianu îi este rău, lucru ce a şi făcut imediat.

Cam după 1/ 2 oră mă urc şi eu sus la vilă să văd ce este. Acolo d-l doctor aşezase pe d-l Brătianu pe sofa, şi pusese ventuze cu sânge şi se pregăteau să plece la Râmnicu-Vâlcea, a prepara medicamentele necesare şi a anunţa telefonic familia la Bucureşti.

Bolnavul rămâne în paza personalului de serviciu şi a mea până la înapoierea d-lor de la oraş. Bolnavul a început a nu mai mişca, a închide ochii, a sufla uşor şi pieptul a diminua din mişcări şi apoi a se răci.

Pe la orele 10-10 1/2 soseşte d-l doctor Nisipeanu trimis de la oraş de d-l doctor Florantini, care constată decesul.

Eu, împreună cu servitorii, am avut grija în atare împrejurări pentru buna ordine, până la sosirea doamnei Brătianu la ora 5 dimineaţa, după care am trecut jos la fermă unde grija s-a dublat.

Aşa au fost ultimele momente ale marelui Român şi bun stăpân, Vintilă Brătianu.

Dumnezeu să-l odihnească întru cei drepţi şi să-i fie memoria eternă!


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien