Return to Personalități…

Raymond Netzhammer

 
 

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „ANTIM IVIREANUL”VÂLCEA

 
 

Biroul „Informare bibliografică şi documentară”

 
 

COLECŢIA PERSONALITĂŢI NAŢIONALE ŞI
INTERNAŢIONALE ÎN TRECERE PRIN VÂLCEA

 
 

RAYMOND NETZHAMMER

 
 

Nr. 31

ISSN 2285 – 7664
ISSN – L 2285 – 7664

2013

 
 
[scrollGallery id=64]

Eveniment editorial îndelung așteptat, ediția completă în limba romană a jurnalului lui Raymund Netzhammer a fost lansată în decembrie 2005, pentru a marca un secol de la momentul în care acesta s-a urcat pe scaunul Arhidiecezei Romano – Catolice de București. Va ocupa această demnitate ecleziastică timp de două decenii, perioadă în care România va deveni o a doua patrie pentru germanul cu pașaport elvețian, căruia „nimic din ceea ce era românesc nu i se părea străin”. Apreciat și respectat deopotrivă de autorități și de credincioși, eruditul prelat devine unul dintre cei mai buni cunoscători ai acestei țări, căreia îi dedică numeroase lucrări. Drumul jurnalului său spre cititorul român a fost anevoios. Din diferite considerente, jurnalul nu a văzut lumina tiparului în timpul vieții sale, ci abia după o jumătate de secol, în Germania. O mică parte din acest jurnal, referitoare la perioada 1914 – 1918, a apărut la București, în 1994. A fost nevoie de râvnă și eforturile (inclusiv financiare) ale unor oameni dedicați (Nikolaus Netzhammer și Krista Zach – editori; prof. Univ. Dr. George Duțu – traducător) pentru publicarea integrală a acestui jurnal în limba română, așa cum a fost și dorința fostului arhiepiscop de București. Rezultatul este remarcabil: două volume impresionante, care conțin peste 2500 de pagini de jurnal tipărit, acoperind perioada 1905-1926, însoțite de alte 250 de pagini de atotcuprinzătoare anexe și de un aparat critic pe măsură. Perioada pe care jurnalul o acoperă coincide cu principalele momente care au marcat istoria Regatului României la începutul secolului trecut: răscoala din 1907, războaiele balcanice, moartea regelui Carol I, primul război mondial, ocupația germană, apariția României Mari, încoronarea de la Albă Iulia. Este o epocă marcată de numeroase tensiuni și de un naționalism exacerbat. Așa se explică dificultățile de care se lovește în exercitarea atribuțiilor sale ecleziastice. Comunitatea pe care o păstorește este extrem de eterogenă, alcătuită din credincioși care aparțin mai multor naționalități și minorități naționale.

De aici și imaginea în ochii multora de conducător al Bisericii străinilor, într-o țară în care Biserica Ortodoxă este biserică de stat. Inteligent, erudit, plin de spirit și fin observator al realității, Netzhammer reușește, în scurt timp, să câștige prietenia regelui Carol I, afecțiunea credincioșilor, respectul politicienilor și diplomaților, precum și considerația oamenilor de știință. Un indiciu în acest sens îl reprezintă și numărul degetelor pe care i le-a întins bătrânul rege la primă audiență: ,,Când m-a întâmpinat au fost trei, iar când ne-am despărțit mi-a dat mâna toată!”. Prestigiul său teologic este întregit de autoritatea sa de om de știință, pasionat în special de numismatica și arheologie. Călător neobosit, mânat de o curiozitate benefică, arhiepiscopul de București ajunge să ne cunoască țară așa cum puțini români o cunosc. Străbate România, cu trenul sau cu vaporul, cu pluta, cu trăsura cu cai sau cu carul tras de boi, prilej de a stabili numeroase contacte, de la cel mai neînsemnat om până la cele mai mari personalități din vremea sa. Reacționează spontan. Astfel, în timpul unei discuții cu ministrul cultelor, Spiru Haret, află despre frumusețea Bucovinei și a călătoriei cu plutele pe Bistrița.Două săptămâni mai târziu, Netzhammer străbate Bucovina și coboară cu plutele de la Vatra Dornei până la Piatra Neamț. Reușește astfel să fie la curent cu viața politică și culturală a României. Interesul său nu ocolește niciun domeniu. Publică numeroase articole și lucrări despre ținuturile românești, despre istoria României, despre oamenii și cultura acesteia. Este atras în special de Dobrogea, unde realizează cercetări arheologice și numismatice de valoare științifică. Bogăția acestui jurnal vine tocmai din varietatea să. Papi, regi, miniștri, militari, profesori, preoți, țărani, căruțași, plutași etc., toți stârnesc curiozitatea arhiepiscopului catolic de București. În afara unor informații parțial inedite despre evenimentele politice din România începutului de secol XX (înmormântarea regelui Carol I, Bucureștii sub ocupația germană, încoronarea regelui Ferdinand și a Reginei Maria), jurnalul dezvăluie în mod special pitorescul unei Românii prea puțin cunoscute publicului larg. Concluzia: o carte fermecătoare și extrem de binevenită.

 
 

Daniel Cain, Ziarul de Duminică, 30 iunie 2006.

***

TEXTE REFERITOARE LA VÂLCEA, SELECTATE DIN AMBELE VOLUME AFLATE ÎN COLECŢIILE BIBLIOTECII JUDEŢENE „ANTIM IVIREANUL” VÂLCEA

 
 

Râmnicu Vâlcea. Miercuri, 25 aprilie 1923

 
 
 

După ce Ministerul Cultelor a intervenit, în sfârşit, aşa cum m-au asigurat ieri miniştrii Banu şi Pâclişanu, la Ministrul Domeniilor în chestiunea sechestrului pus asupra moşiilor noastre din Râmnicu Vâlcea, am pornit noaptea la ora 11 cu inima întrucâtva uşurată într-acolo, pentru a face o inspecţie. Am ajuns acolo dimineaţa, pe o ploaie torenţială bruscă. Cerul s-a înseninat apoi foarte frumos, astfel încât am putut porni la ora 3 spre podgoria noastră. Via proaspăt cultivată face o impresie dintre cele mai bune. Până acum au fost sădiţi 10000 de vlăstari de viţă nouă, şi anume sortimente diferite de struguri albi, şi doar 500 din cei de struguri roşii. Soiurile de Bordeaux urmează să fie plantate anul viitor într-un număr însemnat. Atât pentru a asigura o prelucrare mai comodă, astfel încât să se poată trece printre şiruri chiar şi cu calul şi plugul, cât şi în scopul obţinerii unor struguri de cea mai bună calitate, distanţa aleasă dintre butuci a fost de 130 cm. În părţile necultivate cu vie ale grădinii au fost plantaţi numeroşi pomi fructiferi. Casa podgoreanului, cu beciul ei mare şi bun, se asortează foarte bine cu noul ei acoperiş de ţiglă, a fost însă reparată foarte superficial şi foarte prost. Pentru a călători înapoi la Bucureşti, am mai sacrificat încă o noapte.

În 1863, arhidieceza Bucureşti a preluat de la franciscani viile din Râmnicu Vâlcea (sus) şi Leordeni. Investiţiile inspirate şi gospodărirea pricepută a arhiep. Netzhammer au făcut ca viile să devină un important sprijin economic pentru arhidieceza Bucureşti.

 
 

Râmnicu Vâlcea. Sâmbătă, 6 iulie 1907

 
 

Odată cu hirotonisirea preotului nostru de dieceză Bronislaus Falewski, cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul în catedrala din Bucureşti în timpul slujbei pontificale, a fost marcat sfârşitul marilor sărbători din această vară de la biserica noastră principală. Cu ocazia sărbătorii apostolilor Petru şi Pavel a avut loc confirmaţiunea la Piteşti, iar dumineca trecută aici la Râmnic. De duminecă în două săptămâni va avea loc confirmaţiunea la Câmpulung. Cu aceste prilejuri eu ţin slujbele în limba română, pentru că puţinii catolici care trăiesc pe aceste meleaguri sunt de naţionalităţi diferite şi vorbesc limbi diferite, dar înţeleg şi vorbesc cu toţii româna. Secretarul meu P. Lucius a trebuit să se întoarcă deja duminecă seara la Bucureşti pentru că săptămâna aceasta ţine fraţilor şcolari prelegerile din cadrul exerciţiilor religioase. Pentru a nu-l deranja în niciun fel în această activitate importantă şi obositoare, m-am decis să rămân în agreabilul Râmnic şi să întreprind câteva călătorii împreună cu parohul Bonov. Luni după-amiaza am fost în staţiunea Olăneşti, iar pe drum, în vila sa din Sărăcineşti, l-am întâlnit pe profesorul universitar şi politicianul Dissescu, căruia i-am dat cărţile noastre de vizită. Drumul spre Olăneşti nu trece prin locuri romantice sau spectaculoase, dar oferă multe privelişti idilice cu firele de apă ce trec prin acele locuri, unde copii şi ţăranii cu straiele colorate completează morile, gospodăriile şi pomii din fundal, formând astfel un adevărat tablou.

În după-amiaza de marţi l-am vizitat la Ocnele Mari pe domnul Kraus, un prieten al preotului Bonov. Am făcut o baie în apa sărată şi ne-am refăcut forţele pentru întoarcere în grădina acestui domn în vârstă. Joi şi vineri ne-am permis chiar să vizităm Sibiul, mergând prin trecătoarea Turnu Roşu. Şi de ce să nu fi făcut acest lucru? Sibiul este fortăreaţa şi centrul cultural al saşilor transilvăneni, iar numele lui actual se leagă de citadela românimii ortodoxe transilvănene, aici fiind reşedinţa mitropolitului. Am vizitat biserica evanghelică în stil gotic care domină oraşul cu turnul înalt şi masiv al clopotniţei. A fost construită în secolul al paisprezecelea, deci în străvechile vremuri bune ale catolicismului. Un preot de garnizoană ne-a explicat câteva lucruri în biserica romano-catolică, o construcţie de asemenea frumoasă şi mare. Nouă biserică mitropolitană ortodoxă este un edificiu rotund şi ar putea fi de mare efect după ce se va fi terminat decorarea interioară. Bineînţeles că ne-am plimbat pe sub arinii din parcul care este o mândrie şi o bucurie pentru fiecare sibian! Acum avem măcar o imagine clară a acestui oraş săsesc cu adevărat bogat şi frumos! Pentru mâine mai este prevăzută o plimbare cu automobilul pe valea Oltului, mai ales pentru că trebuie să o boteze pe micuţa fiică a industriaşului Gaillac, pe numele de Angelica Lucia.

 

Pe Valea Oltului. Vineri, 9 mai 1924

 

Am petrecut o splendidă zi de mai! Fratele Julius Breyer şi cu mine am aruncat o privire prin podgoria nou sădită de la Râmnicu Vâlcea, unde miile de butuci începuseră să crească, astfel încât după doi sau trei ani arhidieceza de Bucureşti va avea o nouă sursă anuală bună de venituri. În imediata apropiere intrăm într-o pădure care ne fusese oferită la un preţ de tăiere de către un căpitan din Bujoreni, adică la preţul de 120000 lei. Cum ne trebuie nu numai araci în vie, dar şi mai mult lemn pentru o nouă casă a viticultorului, vom încheia cu el această afacere. – După ce ne-am făcut obligaţiile, ne-am coborât veseli la vale. Trăsura care ne aştepta deja pregătită, ne-a dus în două ore până la zona cea mai îngustă a Văii Oltului. Acolo se află Masa lui Traian, care păstrează amintirea şoselei militare a marelui roman; acolo strălucesc printre verdeaţa pomilor, turnuleţele mănăstirii Turnu, acolo luntraşul porneşte peste valurile fluviului şi acolo ţâşneşte la suprafaţă, pe poteca de munte întunecată, pe sub copacii care atârnă deasupra lui, un izvor înviorător! Este inutil să vrei să descrii călătoria până la acest loc, căci într-o zi de mai ea este plină de splendoare şi de frumuseţe!
Am făcut popas aproape o oră la Olt şi ne-am lăsat purtaţi încolo şi încoace, peste râu, de către luntaş. Ai sta ore întregi în defileul singuratic, privind la valurile înspumate! La întoarcere am coborât la Cozia. Biserica mănăstirii, pe care am fi vizitat-o din nou cu plăcere după mulţi ani, nu ne-a fost deschisă, căci nişte francezi îşi amplasaseră acolo aparatele fotografice. La Căciulata ne plimbăm prin spaţiile verzi ale grădinii până jos la hala de băut ape minerale şi am băut acolo apa minerală proaspătă, unul dintre cele mai vestite izvoare româneşti. La Călimăneşti, unde se află prima dintre pitoreştile culise ale Văii Oltului, am aşteptat în parcul staţiunii balneare până la apusul soarelui de aur de mai. – Mâine plec împreună cu P. Lucius spre Turnu Severin, la splendidul fluviu al Dunării, unde 145 de copii aşteaptă confirmarea şi unde domnişoarele engleze vor să sfinţească la mănăstirea lor un clopot Annunziata.

 
 

Râmnicu Vâlcea. Luni, 13 martie 1922

 

Acompaniat de directorul de şcoală Breyer, am plecat la miezul nopţii din Bucureşti în direcţia Râmnicu Vâlcea. De la Piatra Olt încolo am călătorit împreună cu domnul prof. Tzigara şi cu secretarul său, pictorul Şirato. Acesta este catolic şi a frecventat şcoala catolică din Craiova. Numele Şirato era des întâlnit sub ilustraţiile dintr-o foaie umoristică. Aceşti domni artişti sunt nevoiţi nu rareori să exploreze, pentru a subzista, domenii care de fapt nu le fac nici o plăcere; domnul Şirato s-a apucat şi el de caricatură, fiind constrâns de împrejurări.
Am ajuns la Râmnicu Vâlcea cu o întârziere de trei ore. Nu eram anunţaţi la casa parohială. Parohul Petre tocmai se trezise din somnul de amiază. Deocamdată nu aveam trebuinţă de nimic altceva decât de o trăsură, deoarece doream să inspectăm via Bărăţiei. Pe drumul ce duce în valea Oltului, am trecut destul de mult de cimitire, am părăsit apoi trăsura şi am urcat muntele. În trei sferturi de oră ajungeam la destinaţie. Nu sunt prea multe de inspectat aici. Via este complet distrusă de filoxeră. Căsuţa podgoreanului nu are geamuri şi este într-un declin total. Din vechiul teasc nu mai există decât doar câteva bârne. Minunata pivniţă răcoroasă este complet goală. Noi înşine demontasem toamna trecută cele două butoaie mari cu o capacitate de 5000 şi 4000 de litri, care mai rămăseseră aici, legându-le din nou şi instalându-le la cramele din Leordeni, unde duceam lipsă de butoaie. Asemeni tuturor lucrurilor de pe aici, nici pomii fructiferi ai moşiei nu au mai fost îngrijiţi de la război încoace, ei fiind acum sălbăticiţi. Fântâna cu ciutură nu mai are apă, iar micul iaz a secat, cu excepţia unei băltoace. Au mai rămas unele tufe de sălcie, ce odinioară asigurau necesarul de material de legătură, indispensabil oricărei vii. Rezultatul inspecţiei este foarte întristător, dar şi cert totodată: aici totul este distrus, prin urmare trebuie reconstruit totul! – Înainte de lăsarea întunericului, eram înapoi la casa parohială.

 
 

Râmnicu Vâlcea. Marţi, 14 martie 1922

 
 

Asemenea zilei de ieri, şi cea de astăzi a fost senină, caldă şi însorită. Imediat după cafeaua de dimineaţă, am pornit în căutarea picturilor care îl înfăţişează pe Sf. Mina. Mai întâi am intrat la biserica Sf. Bunavestire, aşezată pitoresc şi frumos peste drum de Bărăţia noastră, pe moşia Lahovari de odinioară. Soarele dimineţii transfigura acest splendid templu micuţ. Interiorul este curat şi distins şi pictat în întregime, în cel mai îmbelşugat stil bizantin. Imaginile sunt atât de proaspete, încât par a fi fost curând împrospătate. Rareori se poate vedea o bisericuţă atât de frumoasă şi de simpatică! Pe peretele lateral din dreapta s-a păstrat loc pentru o nişă, iar în ea atârnă două picturi pe lemn. Pe una dintre ele sunt pictaţi stând în picioare cei doi sfinţi ai soldaţilor, Mina şi Dimitrie; cadrul acestei imagini centrale este format pe ambele laturi şi în partea de jos de busturile a şaisprezece sfinţi, iar în partea de sus de îngeri şi de o icoană a Maicii Domnului. Nu mă mai săturam să privesc acest minunat interior de biserică! Soarele primăverii arunca o vrajă asupra iconostasului bogat şi răzbea scânteind prin toate colţurile şi cotloanele, până la bolţi şi cupole! Biserica datează din anul 1747. – De la cantorul care se pregătise de liturghie şi era în aşteptarea parohului, am aflat că Sf. Mina este venerat în mod special la Râmnic în biserica Tuturor Sfinţilor. Biserica Tuturor Sfinţilor se află într-un parc frumos şi are două turnuri cu aparenţă sinuoasă, asemeni celor de la biserica mănăstirii din Curtea de Argeş. Parohul se plimba pe sub copacii ce străjuiesc biserica, a fost binevoitor şi m-a însoţit în lăcaşul sfânt. Se pare că dispune de o bogată educaţie apuseană şi că are o importanţă considerabilă la Râmnic, fiind totodată şi directorul cancelariei episcopale. În biserică, acest domn amabil m-a condus imediat înainte, apoi la dreapta, la fresca Sf. Mina. Mâinile şi aureola sunt acoperite cu tablă de argint. În faţa picturii atârnă o lampă. Imaginea Sf. Mina se deosebeşte de cele ale sfinţilor soldaţi din preajma lui prin faptul că este singura recondiţionată. Icoana mare şi frumoasă a Sf. Mina este prinsă în argint şi aşezată sub sticlă pe un pupitru, în faţa căruia credincioşii îngenunchează pentru a o săruta.

Icoană este cizelată şi poartă ştampila autorului cu numele Th. Andreescu. Mi-ar fi plăcut foarte mult să mai vizitez şi biserica Sf. Paraschiva sunt foarte des întâlniţi împreună, dar nu am putut găsi pe nimeni care să-mi deschidă. Datorită vremii minunate de primăvară, nu am răbdat să stăm în casă. Împreună cu parohul şi directorul şcolii am urcat în continuarea marelui bulevard, printre noile amenajări, până la foişorul de foc de pe Dealul Capelei şi ne-am bucurat cum s-ar spune pas cu pas de panorama minunată asupra oraşului şi a împrejurimilor, înspre nord fiind vizibile unele dintre acele splendide culise montane, prin care Oltul a trebuit să se strecoare pentru a scăpa de strânsoarea Carpaţilor. De pe dealul capelei am coborât la episcopie, reşedinţa episcopului ortodox. L-am vizitat aici pe episcopul Bartolomeu Stănescu. Ne-a primit în marele salon de gală, care este înzestrat cu draperii şi covoare naţionale splendide şi cu picturi şi portrete interesante. N-am dus lipsă de subiecte de conversaţie. Episcopul Bartolomeu este probabil cel mai bun cunoscător al organizării bisericii naţionale. El a ocupat postul foarte important de administrator al casieriei bisericii, apoi a fost organizatorul bisericii naţionale în Cadrilaterul luat de la bulgari şi în cele din urmă a avut o misiune bisericească însemnată în Basarabia, tocmai când, având o excelentă putere de muncă, a fost ales de corporaţiile legiuitoare să ocupe scaunul episcopal de la Râmnic. Episcopul nu a fost de acord cu noi, care doream să facem doar o foarte scurtă vizită de curtoazie; a dispus să se servească dulceaţă şi cafea, astfel încât conversaţia, care era plăcută şi incitantă, s-a lungit considerabil. În drum spre Bărăţie l-am întâlnit pe fostul ministru Dissescu, care are o casă la Râmnic şi proprietăți la Sărăcineşti, localitate situată în apropiere. Mi-a spus câteva cuvinte amabile, deoarece cunoaşte simpatia mea faţă de judeţul Vâlcea. Domnul Dissescu joacă în prezent un rol excepţional ca profesor universitar şi autoritate de primă mărime în dreptul statal şi constituţional, deoarece poate influenţa puternic proiectele de constituţie ale partidului liberal de guvernământ. Nici în timpul şederii mele scurte de acum la Râmnic, n-am uitat să fac o plimbare prin parcul public Zăvoiul, bogat în copaci şi ape! – Pornim cu trenul de noapte la Leordeni, unde vrem să aruncăm mâine dimineaţă o privire asupra viei de acolo.

 
 

Raymund Netzhammer
 
 
Episcop în România. Într-o epocă a conflictelor naţionale şi religioase. Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, vol. I, 846 p. vol. II 1740 p.

 
 

Ediţie realizată de Nikolaus Netzhammer în colaborare cu Krista Zach.

 
 

Traducere din limba germană după Netzhammer, Raymund: Bischof în Rumanien: im Spannungsfeld zwischen Staat und Vatikan. Bd 1-2. Hrsg. Von Nikolaus Netzhammer în Verbindung mit Krisa Zach, Munchen, 1995, 1996, realizată de prof. Univ. Dr. George Guţu. Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005.

 
 

Am inaugurat, cu Nr. 1 – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul- colecţia „PERSONALITĂŢI NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE ÎN TRECERE PRIN VÂLCEA”.
 
 
Deţinem în portofoliu, pe această temă, un bogat volum de materiale pe care le vom aduce la cunoştinţă tuturor, dar suntem deschişi şi oricărei colaborări. Îi invităm pe cei care deţin materiale în acest sens să ni se adreseze, spre a se alcătui, sub semnătura fiecăruia, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, o colecţie cât mai cuprinzătoare a personalităţilor aflate, de-a lungul timpului, în trecere prin Vâlcea, spre a nu li se şterge urmele sub praful timpului.

 
 

Coordonator colecţie Felix SIMA
Redactor Flori GHIŢĂ
Postprocesare Alina Mihaela NICOLA

 
 

Au apărut, până în prezent, următoarele:

 
 

1. SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMŢ- HOZEVITUL
2. MARIN SORESCU
3. ALEXANDRU VLAHUŢĂ
4. GEO BOGZA
5. HENRI COANDĂ ŞI LEONID SEDOV
6. TREI PROFESORI DE LA CERNĂUŢI RUDOLF RENNER, LECA MORARIU, TRAIAN CANTEMIR
7. VASILE TĂRÂŢEANU
8. DIMITRIE CIUREZU – POET AL MÂNĂSTIRII COZIA
9. VINTILĂ I. BRĂTIANU
10. GEORGE ENESCU ŞI MARIA CANTACUZINO
11. EMIL LOTEANU
12. VASILE MILITARU
13. ACAD. FLORIN CONSTANTINIU
14. MARIO VARGAS LLOSA
15. PAUL DE ALEP
16. GEORGE CĂLINESCU
17. SABIN BĂLAŞA
18. I.P.S. FIRMILIAN
19. MARIA FRATOŞTIŢEANU – BILLEC
20. MODEST CICHIRDAN
21. MARTHA BIBESCU
22. ALECU IVAN GHILIA
23. NICOLAE STEINHARDT
24. MIHAI FĂRCĂŞANU
25. REGELE MIHAI I ŞI REGINA ANA
26. ION SĂLIŞTEANU
27. ALEXANDRU ODOBESCU
28. CONSTANTIN BRÂNCUŞI
29. RADU DE LA AFUMAŢI
30. MATEI BASARAB
31. RAYMOND NETZHAMMER


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și noi cookies Read More pentru a ne asigura că îți putem oferi cea mai bună experiență. Dacă vei continua să utilizezi site-ul considerăm că îți asumi și faptul că te vei bucura de el în continuare. Ok

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien