Return to Personalități…

Henri Coandă şi Leonid Sedov

 
 

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „ANTIM IVIREANUL” VÂLCEA

PERSONALITĂŢI NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE ÎN TRECERE PRIN VÂLCEA

Serviciul “Informare bibliografică”

HENRI COANDĂ şi LEONID SEDOV

Nr. 5

2012

Coordonator colecţie : Felix SIMA

Redactor: Flori GHIŢĂ

Postprocesare: Alina – Mihaela NICOLA


DOI SAVANŢI DE RENUME MONDIAL – PE VALEA OLTULUI

Inventatorul farfuriilor zburătoare,

Henri Coandă

şi părintele sputnicilor,

Leonid Sedov

*  *  *

Scriitorul Ilie Purcaru, născut pe pământ vâlcean, mare iubitor al Vâlcii, semna, în suplimentul cultural „Ecart”, nr. 283, 24 iunie 2005, un articol zguduitor „Un mare uitat: Henri Coandă”. Eu consemnasem, deja, cu multă vreme înainte, un articol din ziarul „Secera şi ciocanul”, din anul 1967, din 12 iulie, ziar al Regiunii Argeş – de care aparţinea, administrativ, raionul Râmnicu – Vâlcea – un interviu al gazetarului V. Firoiu luat marelui savant şi, încă, mai consemnasem, în timp, un alt articol al aceluiaşi ziarist, publicat, de data aceasta, în „Orizontul”, Supliment social – cultural,decembrie 1969, p.21, articol rezumativ, întrucâtva, al celui dintâi, articolele completându-se, adăugându-se, totodata… Redăm ambele articole ale lui V. Firoiu, înlănţuite, în ordine cronologică, fiindcă nu vrem să se piardă, în negura timpului, pagini despre savanţi nemuritori. Henri Coandă, revenit în ţară în 1970, „pe sub arcul de triumf al operei sale”, după cum se exprimă foarte plastic Ilie Purcaru în articolul său din „Ecart”, şi-a vizitat cavoul familial unde s-a şi închis, definitiv, în 1972, lăsându-ne, în interviurile reluate mai jos, minunate gînduri despre peisajele şi conştiinţa vîlceană.

Felix SIMA

*  *  *

„Dacă cu toţii urmărim ceea ce se numeşte fenomenul farfuriilor zburătoare şi cel al sputnicilor, în denumirea lor în limba maternă, a celor ce i-au creat, puţini sunt cei ce cunosc unele detalii legate de inventatorii lor, şi dintre aceste detalii vom reţine unul care s-a consumat pe teritoriul vâlcean.

Descoperitorul „efectului Coandă” care stă la baza principiului pe care au fost construite acele „anodine lenticulare” numite, popular, farfurii zburătoare, după forma şi apariţia lor, meteorică, pe cer, în diferite puncte ale lumii, nu este altul decât Henri Coandă, român, fiul generalului Constantin M. Coandă, fostul prim – ministru al României, în anii bejeniei la Iaşi în timpul celui dintâi Război Mondial, al cărui guvern n-a recunoscut pacea de la Buftea, care aservea ţara noastră Germaniei lui Wilhelm II.

Henri Coandă, care trăieşte de mai bine de şase decenii în Franţa, şi-a păstrat totuşi cetăţenia română, situaţie pentru care are o explicaţie pe atât de nobilă, pe atât de laconică: „M-am născut român; nu se cuvine deci să trăiesc ca atare? Şi atunci, cum să-mi schimb eu oare cetăţenia, când satul este părintele nostru, al tuturor românilor?!”

În anul 1967, Academia noastră a iniţiat şi organizat la Bucureşti o reuniune internaţională de înalt nivel ştiinţific, la care au participat somităţi din lumea tehnicii mondiale. Tematica dezbătea probleme legate de „efectul Coandă” care se analizase, cu doi ani mai înainte, în cel dintâi simpozion „Efectul Coandă”, într-o organizare a cercurilor oamenilor de ştiinţă germani.

Şi între participanţii simpozionului de la Bucureşti era de aflat şi academicianul sovietic Leonid Sedov, nume cu larg prestigiu ştiinţific internaţional, de care se leagă conceperea ştiinţifică şi realizarea tehnică a sputnicilor, a primilor sateliţi artificiali ai Pământului trimişi în Cosmos.

După lucrările simpozionului desfăşurat la Bucureşti, unii dintre participanţii de seamă au fost invitaţi să viziteze diferite regiuni ale ţării gazdă, să ia contact cu realizările româneşti. Printre aceşti invitaţi de onoare se afla şi Henri Coandă, împreună cu soţia sa, Margareta, născută Lecca, al cărei bunic era Mihail Kogălniceanu, marele bărbat de stat român. Oaspeţii au poposit şi la Călimăneşti, exprimându-şi dorinţa să revadă astfel locuri a căror frumuseţe s-a păstrat vie în amintirea lor.

„Revederea Călimăneştilor, a Văii Oltului, bătrânul meu prieten milenar, m-a înduioşat de-a dreptul; copil fiind, ascultam poveşti despre Oltul care-şi aducea apele de sus, din alte locuri. Şi noţiunea, ţesută în anii de şcoală, a dăinuit de câte ori se pomenea de Ţara Românească şi de Olt. Ei, bine, acum am retrăit, pe viu, toate aceste imagini pe care viaţa m-a lămurit să le trăiesc aievea, să desluşesc că, într-adevăr, Oltul îşi aduce apele de acolo, de sus, din Ţara care e una şi mare prin frumuseţea ei, prin bogăţia ei, prin hărnicia şi iscusinţa fiilor ei. Am fost la Cozia. Lăcaşul, admirabil păstrat, cu o administraţie bine chibzuită şi cu o prestanţă care spune mult nu numai nouă, ci şi oricărui turist de peste hotare, mi-a readus în memorie versuri din „Umbra lui Mircea. La Cozia”, pe care le recitam la serbările şcolare, în poziţia de drepţi. E un monument măreţ mânăstirea, iar mormântul lui Mircea, păstrat între zidurile lăcaşului, te îndeamnă la meditare şi la recunoştinţă pentru bunii care ştiu să păstreze şi să cinstească trecutul nostru, istoria neamului.

Râmnicu – Vâlcea este acelaşi oraş curat, liniştit, asemănător multor oraşe din Franţa, oraş bun pentru citit, mi-a păstrat aceleaşi amintiri ale unei copilării în care tatăl meu îmi povestea despre aşezări, despre oameni, despre faptele lor, acum şaptezeci de ani.

Un monument industrial de toată măreţia, impresionant ăn acel peisaj domol, este Combinatul chimic de la Govora, un uriaş într-o lume nouă. Asemenea edificii fac dovada, fără să mai fie nevoie de explicaţiile amabilului meu însoţitor, fără să necesite autentificări de detaliu, marelui progres în care se găseşte ţara, industria ei nouă, care nu e apanajul unei singure regiuni, al unei zone.”

V. FIROIU

„Secera şi ciocanul”, 1967, 12 iulie

*  *  *

Dar la Călimăneşti, pe aleile parcului, am avut plăcerea, chiar marea bucurie, de a mă plimba cu un genial om de ştiinţă din zilele noastre, cu academicianul sovietic Leonid Sedov, „părintele sputnicilor”, astfel după cum e considerat şi e numit în universul tehnicii mondiale” – ne-a spus Henri Coandă.

Taciturn, fără să fie totuşi posac, savantul Leonid Sedov i-a împărtăşit lui Henri Coandă multe dintre dilemele care-l preocupau atunci şi a sfârşit, în ambianţa Călimăneştilor, cu o odihnitoare şi reconfortantă mărturisire pornită din adâncul simţirii sale:

„- Aveţi o ţară frumoasă, ca un cântec de codană, în care oamenii îşi pot trăi viaţa în condiţiuni în care fizicul şi spiritul, trupul şi mintea, se dezvoltă armonios. Popasul acesta mi-a oferit acum, aici, pe minunata Vale a Oltului, prilejul să mă cred într-o sală de concert în care simfonia pe care o ascult este opera celor mai mari compozitori, într-o interpretare care mă transportă continuu, undeva, pe deasupra oamenilor, a ceea ce trăiesc în fiecare zi; da, aici, la Călimăneşti, parcă nu-mi mai simt proprii paşi ci, parcă eu însumi, plutesc, pe undeva, pe atât e de impresionantă măiestria naturii, echilibrul climei şi atracţia liniştei ce se oferă deopotrivă ochiului şi minţii”, a spus, atunci, Leonid Sedov, preşedinte al Academiei Internaţionale de Astronautică şi al Institutului Internaţional al Spaţiului, între anii 1959 – 1961.

Consemnând cele de mai sus, se cuvine să le consemnăm tâlcul cu mult mai semnificativ decât un material pentru o carte de impresii de pe Valea Oltului… Ele exprimă o stare de fapt rezultând dintr-o întâlnire dintre doi titani ai gândirii tehnice, savanţi care au dăruit omenirii mijloace şi funcţionalităţi ce se înscriu în lumea veridicului, deşi par a aparţine fantasticului: românul, avionul cu reacţie şi principiul „efectului Coandă” în fruntea altor 165 invenţii brevetate pe scară internaţională, iar sovieticul, acei sateliţi artificiali ai Pământului, care sunt pionierii cuceririi Cosmosului de către om.

Doi savanţi mondiali implicaţi într-o întâlnire la Călimăneşti, în peisajul de basm al legendarei Văi a Oltului, pe care o consemnăm acum, pentru ineditul ei de azi şi pentru o prezenţă în letopiseţul modern al unui colţ din ţara românească, ce-şi află un loc de cinste în antologia frumuseţilor naturale ale României străbune care ştie să rămână mereu tânără.

V. FIROIU

„Orizont”, Supliment social – cultural, decembrie 1969, p. 21.

Va urma


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și noi cookies Read More pentru a ne asigura că îți putem oferi cea mai bună experiență. Dacă vei continua să utilizezi site-ul considerăm că îți asumi și faptul că te vei bucura de el în continuare. Ok

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien