Return to Personalități…

Felix Sima

   Felix SimaMembru al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, din anul 1990, poetul Felix Sima s-a născut la 6 iunie 1949, în comuna Mihăeşti, satul Măgura, judeţul Vâlcea. Este al doilea copil dintre cei trei fii ai colonelului – veteran de război Gheorghe Sima şi ai Elenei Sima (născută Niţă, din neamul Bobolea). Îşi petrece copilăria în satul natal, unde învaţă şi clasele primare. Urmează cursurile gimnaziale la Craiova şi tot aici urmează şi primele clase de liceu, continuate la Râmnicu – Vâlcea. În anul 1969, după bacalaureat, este admis la studii de biblioteconomie, la Bucureşti, unde are loc şi debutul său literar, în acelaşi an, în revista Luceafărul.

   După stagiul serviciului militar, la transmisiuni, se angajează în munţi, la Hidrocentrala Lotru , ca operator staţie radio Petrimanu.

   În anul 1977 este angajat ca decorator la Teatrul Popular din Râmnicu – Vâlcea (director Goange Gh. Marinescu), de unde se transferă, în 1978, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, unde lucrează şi în prezent. Tot în 1978 i se publică primul volum de versuri, intitulat „Cineva mai tânăr”, la Editura „Albatros”, în urma premiului de debut obţinut la concursul pe anul 1977 al acestei edituri, manuscris depus pentru jurizare încă din  anul 1976.

  

  Marian Creangă, „Scriitorul, biblioteca şi cartea”, Râmnicu – Vâlcea, Editura „Offsetcolor”, Colecţia „Restitutio” nr. 4, 2007, 116 p.                                                                                                                         

 NĂSCUT: 6 iunie 1949, comuna Mihăeşti, satul Măgura, judeţul Vâlcea.

 

DEBUT: Revista “Luceafărul”, 1969.

 

 Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – din anul 1990.

 

copiii care merg prin flori

mai mulţi copii mergeau prin flori le vizitau ca la muzeu acest băiat strângea culori această fată nu sunt eu     afară-i aşteptau părinţii şi parcă-aveau ceva de spus le tremurau în gură dinţii copilul meu este mai sus     mai mulţi copii mergeau prin flori ca fluturii strângeau mătase acest băiat strângea …

mireasa cerului probabil

se strâng în presupusa vatră dorind o flacără un fum femeile şoptite-n piatră ale îngheţului de-acum     şi aripile-ndelungate în jurul stelelor s-au strâns ca şerpi cu multe piei curate spălate-n apele de plâns     şi nicio floare-n paradis nici corbi să farmece în iad îngerii trec printr-un iris de Dumnezeu şi apoi …

pasărea de cursă lungă

pasărea în zbor e-o cruce care vrea să te plesnească e din lemn uscat şi vânăt şi mai rar este din iască   pasărea în zbor e-o forţă e o libertate dură e ca piatra care are altă piatră strânsă-n gură   pasărea de cursă lungă nu se odihneşte seara ocoleşte câmpul neted şi-ţi înghite …

refuzul vidului

mă-apropii de mare şi strig e frig împărate e frig   pe-aceste pustiuri nu trec se rupe privirea mă-nec   e umbră e viscol e ger trăiesc doar vapoare de fier   pe-aceste pustiuri nu trec mă-nec împărate mă-nec   şi hrube de ape deschid e vid împărate e vid,

Când trece spre munte…

Când trece spre munte un cal arămiu, Pe calul acela, oricând, vreau să fiu, El are, în frunte, un semn ca o stea… Cu care tot Cerul, când vrea, îl şi bea Acela e calul istoriei vechi, Tot fluierul Lumii îi cântă-n urechi… El umblă pe deal aşteptând un haiduc Şi-n noapte rămâne în drum, …

clipă

plecate cu gândul plecate sunt păsări – trăsuri pentru nunţi plecate cu gândul plecate trăsuri peste ape şi munţi   ajunse la tine ajunse le-ntorci câte sunt câte sunt ajunse la mine ajunse te caut în ele pe rând,


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și noi cookies Read More pentru a ne asigura că îți putem oferi cea mai bună experiență. Dacă vei continua să utilizezi site-ul considerăm că îți asumi și faptul că te vei bucura de el în continuare. Ok

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien