Return to Despre păsări

Ochii păsărilor

Observând un şoim în zbor, suntem surprinşi de siguranţa cu care se lasă în picaj asupra unui şoarece sau a unei lăcuste de la 20-30 m înălţime, iar vulturii care planează la mari înălţimi ne uimesc şi mai mult prin însuşirea de a descoperi fără greş o oaie moartă pe sol. Rezultatele cercetărilor de anatomie şi de fiziologie au dovedit că ochiul de pasăre a atins cea mai mare perfecţiune în raport cu ochii celorlalte vertebrate.
Ochii pasarilorChiar privit numai la exterior, ochiul se remarcă prin dimensiunile sale mari; în schimb conturul său se abate totdeauna, mai mult sau mai puţin, de la forma sferică.
La limita dintre sclerotică şi cornee, găsim, pe sclerotică un inel scleros format din câteva plăci osoase, care strângând mai mult sau mai puţin ochiul în acest loc, bombează corneea anterior. În felul acesta, la majoritatea păsărilor globul ocular este mai mult lat decât adânc, iar fundul ochiului pe care se formează imaginea permite, datorită convexităţii sale reduse, imagini cu contururi precise. Ochiul păsării este adaptat pentru vederea la distanţă, ca şi la mamifere dar procesul de acomodare decurge, aici, diferit. Acomodarea activă pentru vederea din apropiere se face prin compresiunea cristalinului elastic cu ajutorul musculaturii irisului. Într-un singur punct al retinei umane şi anume în pata galbenă sunt concentrate un număr de elemente vizuale care pot ajunge până la 150.000 pe mm2.
Multe păsări posedă două sau chiar trei puncte de acest fel, în care vederea este deosebit de clară; la păsările de pradă găsim concentrate aproape un milion de celule vizuale pe mm2, vrabia are 400.000, codobatura 120.000.
Ca o adaptare la necesitate unei vederi foarte clare, se constată că multe păsări rotesc ochiul, în aşa fel, încât razele de lumină care pornesc de la obiectul fixat să ajungă la gropiţele vizuale. Vederea binoculară (fixarea simultană a aceluiaşi obiect cu ambii ochi), proprie omului nu este pe deplin realizată la pasăre. Axele vizuale ale ochilor, dispuşi foarte lateral pe cap, diverg atât de puternic, încât, numai puţine specii de păsări pot reuni axele vizuale în direcţia ciocului. În general, fiecare ochi este folosit separat (vederea monoculară), obţinându-se astfel, un unghi vizual foarte larg. La bufniţe ochii, dispuşi foarte adânc în orbite, sunt imobili. De aceea ele se remarcă prin rotirile puternice ale capului.
O caracteristică deosebită a ochiului de pasăre, a cărui funcţie nu este pe deplin lămurită este o formaţiune, cutată în formă de evantai, puternic vascularizată, pieptenele (pecten) care pornind din apropierea petei oarbe se răsfiră în corpul vitros (umoarea sticloasă), putând ajunge la unele specii până la suprafaţa cristalinului. După unele ipoteze, acesta, ar servi neutralizării acidului carbonic care se formează în retină în urma metabolismului intens.


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și noi cookies Read More pentru a ne asigura că îți putem oferi cea mai bună experiență. Dacă vei continua să utilizezi site-ul considerăm că îți asumi și faptul că te vei bucura de el în continuare. Ok

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien