Return to Despre păsări

De ce cântă păsările

Cu păsările, natura a fost mai darnică decât cu alte vieţuitoare. Frumuseţea şi zborul ne încântă ochii, iar cântecul lor este una din cele mai alese şi mai vii plăceri ale auzului. Dar „de ce cântă păsările?”. H. Howard în 1920 recunoaşte în cântecul păsărilor un rol biologic bine definit; cântecul nu este altceva decât o declaraţie de luare în posesie a teritoriului. Acest rol al cântecului se află consemnat de mai bine de 2300 de ani în lucrările filosofului şi naturalistului antic Aristotel.
Ocuparea şi apărarea unui teritoriu este o reacţie uşor de înţeles. Întinderea lui trebuie să asigure păsării resursele alimentare necesare creşterii puilor. Cântecul în cazul acesta, poate fi privit ca un cântec de luptă. Prin el, pasărea îl pune în gardă pe eventualul intrus şi-l previne să stea la distanţă de teritoriul care aparţine celui care cântă.
Când o pasăre, care încă nu are un teritoriu propriu, caută unul neocupat, ea începe să cânte încetişor şi rămâne pe ramurile de jos ale tufelor. Dacă nu întâmpină nici o opunere, începe să cânte mai tare şi sare pe ramurile de mai sus. Dacă nu aude niciun răspuns, face înconjurul teritoriului şi termină prin a se proclama proprietara lui. Atunci începe să cânte cât poate de tare.
Cântecul trebuie să fie puternic ca să fie auzit până la marginile teritoriului. Cântecul cucului, mierlei, sturzului, în condiţii acustice favorabile, se aude la 3 km. Când apare un intrus în teritoriu ocupat, stăpânul lui începe să cânte cu putere. De cele mai multe ori atâta ajunge pentr a-l convinge pe intrus să bată în retragere.
Cântecul are şi un alt rol biologic la fel de important. După ce şi-a asigurat terenul, grija masculului este să-şi găsească perechea. Perioda ocupării teritoriului şi a formării cuplului durează scurt timp. Pasărea cântă şi acum. Cei mai mulţi ornitologi admit că pentru păsări cântecul este o necesitate, vitală, care le face plăcere, o cale de cheltuire a energiei vitale amplificată de ciclurile naturii. Numai aproximativ jumătate din speciile de păsări au darul de a cânta. Păsările ţinuturilor tropicale sunt mai multe şi cu penaj neobişnuit de frumos, dar numai 1% dintre ele cântă. Cântăreţii buni sunt de talie mică şi îmbrăcaţi în strai modest.
Însuşirea de a cânta este ceva instinctiv, ceva cu care pasărea se naşte. La mierlă, pitulice, măcăleandru, codobatură puişorii încep să cânte încă din cuib.
Multe păsări îşi îmbogăţesc repertoriul, adaugă strofe şi triluri noi, auzite de la alte păsări, de alte neamuri de aceea păsările mai bătrâne au un repertoriu mai bogat, cântă mai frumos, mai variat.
Arta cântecului este superioară acolo unde „concurenţa” este mai mare. Fiecare neam de păsări are cântecul lui şi în fiecare neam, alături de cântăreţi buni sunt şi mulţi cântăreţi slabi. Păsările de oraş cântă mai slab decât cele din câmpii şi păduri.
Multe păsări produc sunete şi zgomote ciudate, neobişnuite pentru o pasăre. Glasul unui neam de stăncuţe din nordul Europei seamănă cu plânsul unui om grav bolnav, ţipătul cocoşului de munte din America aminteşte urletul lupilor, în Peru o pasăre ţipă ca un purcel, pasărea ibis din Africa scoate ţipete ca plânsul unui copil (vaiete, plânsete, bocete, întretăiate cu ţipete sfâşietoare).
Ţipetele huhurezului auzite de departe par când hohote de râs, când lătrături de câini, când nechezat de cal. Caprinulgii din Africa miaună pe tonuri diferite timp de cinci-zece minute (adevărate concerte de pisici).
Vestita pasăre liră din Australia este o imitatoare neîntrecută a oricăror zgomote (lătrături, hohote de râs, ţipete de copii, cântecele altor păsări, zgomote de fierăstrău, etc).
Gaiţa poate imita nu mai puţin de 25 de păsări şi multe zgomote greu de reprodus (orăcăitul broaştei, scârţâitul fierăstrăului, fluieratul locomotivei, claxonul automobilului).
S-au făcut numeroase înregistrări ale cântecului păsărilor. Reproducerea cântecului prin note şi executarea lor la diferite instrumente muzicale au dat rezultate frumoase, aproape de realitate. S-au putut reproduce notele în succesiunea lor, însă un lucru nu s-a putut reproduce: timbrul, adică tocmai ce este mai caracteristic într-un cântec, culoarea, căldura lui.

 


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien