Return to Despre mamifere

Printre urmaşii dispăruţi ai mamiferelor

Toate mamiferele ce alcătuiesc astăzi fauna României îşi au reprezentanţi mai mult sau mai puţin asemănători cu ele la înfăţişare, sub formă de fosile. S-au găsit străbuni ai unor animale ce trăiesc acum pe alte continente şi în alte clime. În peştera de la Igriţa, Judeţul Cluj au fost descoperite resturile unui leu străvechi.
Strămoşii cârtiţei şi ai ariciului au fost descoperiţi lângă Băile 1 Mai Oradea şi la Bereşti Galaţi.
Strămoşii hienelor pătate, care astăzi vieţuiesc în nordul Africii, îşi făceau veacul pe la noi, cam prin jurul Bucureştiului, unde se hrăneau cu cadavrele mamiferelor mari, înecate de pe urma inundaţiilor.
Tapirii străvechi, altădată foarte numeroşi, azi retraşi în mici regiuni ale Indiei şi Americii de Sud au fost găsiţi printre fosilele de la Măluşteni Galaţi. Cămila, printr-un străbun al ei ne străbătea câmpiile nisipoase, dovadă urmele fosile din jurul Slatinei. Chiar şi simpaticele maimuţe, strămoşii macacului, ne înveseleau pădurile cu făptura lor caraghioasă.
MachairodMachairodusul, rudă mai răsărită a leului şi tigrului a fost unul dintre cei mai puternici şi cruzi dintre carnivore. Gura lui era înzestrată cu doi colţi, ca două pumnale, lungi de 20 cm, care s-au dovedit a fi o pacoste pentru el. Datorită formei şi lungimii lor, se înfigeau atât de adânc şi de trainic în victimă, încât în multe cazuri prădătorul nu mai putea să-i scoată, rămânând agăţat de animalul ucis. Nu e de mirare că s-a stins după o scurtă domnie, lăsând ca amintire cei mai mari canini cu care a fost înzestrat vreodată un mamifer carnivor, podoabe găsite şi în ţara noastră la Drăghici Muscel.
Mastodonţii, elefanţii străvechi, cei mai mulţi nu se deosebeau de elefanţii de astăzi dar aveau două perechi de fildeş iar măselele uriaşe cântăreau 2-3 kg.
Uriaşul uriaşilor acestei ere este însă ruda sa bună Dinotherium gigantissimum, înalt de 5 m cu lungimea de 6 m. Răcirea climei urmată de modificări ale vegetaţiei n-au fost prielnice mastodonţilor şi dinotherilor.Cei mai mulţi au pierit; supravieţuitorii s-au retras spre sud, păstrându-se astăzi prin cele două specii elefantul african şi elefantul asiatic şi ele pe cale de dispariţie.
DinotheriumUnicul exemplar fosil de Dinotherium, cu schelet complet a fost găsit la Mânzaţi Bârlad de geologul Grigore Ştefănescu. Reconstituit cu grijă, el formează piesa cea mai valoroasă a Muzeului de istorie naturală din Bucureşti.
Principalul duşman al strămoşilor noştri era ursul peşterilor, un Moş Martin enorm, care hibernând în grotele ferite şi călduroase ocupa adăposturile râvnite de om. Fiind un animal agresiv punea în pericol viaţa colectivităţii omeneşti dar se bucura de preţuire din cauza cărnii, grăsimii şi blănii sale.
Un alt tovarăş al omului cavernelor era şi cerbul uriaş (Cervus megaceros), mai trupeş decât cerbul actual care purta pe frunte o pereche de coarne gigantice cu o deschidere de 3 m. Era o pradă deosebit de căutată pentru omul primitiv, pentru carnea gustoasă, blana şi coarnele din care-şi confecţiona tot felul de unelte gospodăreşti.
O apariţie stranie, pe meleagurile bântuite de asprimea glaciaţiunilor o reprezintă rinocerul lânos, cu mult mai viguros decât ruda sa actuală din Africa. Numeroase oase de rinocer lânos răspândite în peşteri dovedesc că el îmbelşuga masa oamenilor primitivi.
Mamutul, rudă bună cu dinotheriul şi mastodontul, un elefant uriaş adaptat climei reci, având un păr lung şi des rezista bine gerurilor şi se putea culca pe zăpadă. Colţii lui foarte lungi şi puternici curbaţi, scormoneau pe sub zăpadă după crengi şi lăstari. Vânarea unui mamut însemna o adevărată sărbătoare pentru omul primitiv.
MastodontŞi mamutul, ca şi cerbul uriaş, ursul peşterilor sau rinocerul lânos au dispărut, lăsându-şi drept amintire oasele strânse în aşa cantităţi încât astăzi pot fi exploatate ca îngrăşăminte pentru agricultură.
Desigur că o asemenea călătorie în peşterile cuaternarului n-ar fi fost cu putinţă, dacă omul primitiv nu ne-ar fi lăsat „memoriile“ simple, dar expresive, ale începutului măreţiei sale.
Sub forma unor picturi, portrete animaliere pereţii peşterilor scrijelaţi sau pictaţi cu atâta fineţe şi măiestrie alcătuiesc un sugestiv atlas zoologic.
BourPe stema Moldovei a figurat sute de ani un cap de zimbru, iar legenda luptei lui Dragoş Vodă cu bourul s-a transmis până în zilele noastre. Bourul a dispărut din Europa Centrală şi apuseană încă din veacul al XIV-lea s-a mai păstrat în Moldova până în veacul al XVII-lea. Urmaşii lui domestici au dat naştere bovinelor de azi. Zimbrul şi-a prelungit existenţa în ţinuturile maramureşene până la începutul veacului trecut. Castorii, uimitori ingineri constructori de baraje, foiau în vremea omului peşterilor prin luncile ţării noastre. Ultimul exemplar a fost văzut în 1862. Se mai păstrează în stare sălbatică prin Siberia şi Canada.


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și noi cookies Read More pentru a ne asigura că îți putem oferi cea mai bună experiență. Dacă vei continua să utilizezi site-ul considerăm că îți asumi și faptul că te vei bucura de el în continuare. Ok

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien