Return to Despre mamifere

Câte ceva despre rudele noastre

Câte ceva despre rudele noastre

Cate ceva 1

Primatele cuprind semimaimuţele şi maimuţele.
Primatele, în cea mai mare parte arboricole, au foarte puţine specii cu mod de viaţă strict terestru (chiar şi unele specii arboricole pot intra în apă, îşi desfăşoară o bună parte din timp pe sol).
Cate ceva 3Geografic, sunt răspândite foarte larg: sunt comune şi mult variate mai ales în Africa dar se găsesc şi în America de Sud, Indonezia şi Asia, preferă regiunile de pădure, dar se găsesc deseori şi în regiuni deschise. În epocile geologice recente ele erau răspândite şi în Europa. Prin apariţia omului ele capătă o răspândire generală pe tot globul. Sunt împărţite în trei subordine: lemurieni, tarsioidee şi antropoidee. Lemurienii cuprind semimaimuţele din familiile Tupaide, Lemuridae, Chiromydae. Lemurienii formează un grup de semimaimuţe arboricole, nocturne, de dimensiuni mijlocii sau mici, majoritatea prevăzute cu o coadă lungă şi stufoasă, cu capul aproape sferic, cu degetele terminate cu unghii şi gheare. La capetele degetelor, pe partea internă au nişte pernuţe. Gheara se găseşte la al doilea deget de la membrul posterior. Au un regim alimentar insectivor, frugivor sau omnivor. Multă vreme au fost considerate insectivore, maimuţele din familia tupailor deoarece seamănă mai mult cu veveriţele decât cu maimuţele. Tupaidele sunt răspândite în India, China, Indochina, Indonezia, Filipine. Makii, semimaimuţele din Madagascar, în imaginaţia vechilor romani înfăţişau sufletele morţilor ce rătăceau noaptea probabil datorită felului de viaţă şi strigătelor care le scoteau noaptea. Nu sar ci aleargă în lungul ramurilor căutând insecte şi fructe. Depun rezerve de grăsime în coadă, pe care le consumă în timpul somnului estival.
Aie aie este o semimaimuţă curioasă descoperită de Sonnerat în 1780, care i-a dat şi acest nume după strigătele care le scoteau băştinaşii la vederea ei. Are degetele de la mâini şi picioare excesiv de prelungite care poartă gheare lungi şi ascuţite (afară de degetele mari). Degetul mijlociu este foarte subţire şi pare uscat.
El serveşte ca unealtă specială la îngrijirea corpului şi pentru scormonirea şi scoaterea hranei din crăpături, insecte sau sucul plantelor. Dentiţia seamănă cu a rozătoarelor are un singur incisiv lat, cu creştere continuă şi nu are canin. Sunt animale nocturne.
Tarsioideele locuiesc în regiunea insulară malyeziană. Constituie un grup intermediar între semimaimuţe şi maimuţe. Capul mare şi rotund este aşezat pe umeri, aproape fără gât (maki-fantome). Ochii rotunzi, neobişnuit de mari (aproape de 1.5 cm fiecare),foarte apropiaţi ocupă cea mai mare parte a feţei. Se deplasează în coroana copacilor ca broaştele făcând sărituri lungi de aproape 1 m. Degetele 2,3 de la picioare au gheare ascuţite, puţin îndoite, celelalte degete au unghii. Specia principală este makiul spectru sau fantomă. Ziua stă ascuns în scorburile copacilor, în frunziş sau printre rădăcini de copaci. Are ochii bine adaptaţi la vederea din timpul nopţii, retina fiind alcătuită numai din celule cu bastonaşe.
Maimuţele propriu zise cuprind maimuţele din Lumea Nouă şi maimuţele din Lumea Veche.
Maimuţele din Lumea Nouă sunt cele mai străvechi forme de maimuţe. Trăiesc în America de Sud până în Mexic şi se întind în sud până la limita pădurilor virgine din Argentina. Se mai numesc şi maimuţe cu nasul lat, nările sunt aşezate lateral. Sunt considerate cele mai străvechi forme de maimuţe. Coada este lungă, prehensilă. Sunt animale arboricole propriu zise care nu ating solul nici chiar atunci când beau apă, ci se atârnă în acest scop de ramuri, cu capul în jos, deasupra apei. Majoritatea sunt diurne. Sunt molatice, firave, leneşe şi murdare. Deseori scot ţipete jalnice. Băştinaşii le vânează pentru carnea lor. Cuprind două familii: maimuţele cu gheare şi maimuţele capuţini.
Maimuţele cu gheare sau maimuţele veveriţe răspândite din Mexic până în Guyana şi Peru, în toate pădurile îşi datoresc numele ghearelor înguste de la degete, cu excepţia degetului mare de la picioare care are o unghie lată şi felului în care se caţără ca nişte veveriţe în jurul trunchiului de copac. Se afirmă ca harnici vânători de insecte. Mai consumă frunze şi fructe.
În familia maimuţelor cu gheare întâlnim: marmoseţii sau maimuţele mătăsoase, maimuţa cu moţ alb, maimuţa cu pămătufi negri, maimuţa pitică din regiunea Amazonului (Hapale pygmaea) lungă de 32 cm, coada constituind jumătate din această lungime, maimuţa argintie (cu părul alb argintiu, coada neagră mată, cu faţa aproape golaşă de un roşu carnal), maimuţa leu (cu faţa golaşă, coada lungă de 20 cm cu ciucure la capăt şi o coamă lungă, galbenă portocalie).
Cate ceva 4Maimuţele capuţin. Cele 12 genuri ale acestei familii au reprezentanţi bine adaptaţi la viaţa arboricolă, datorită membrelor lungi şi a cozii prehensile. Îşi datoresc numele părului de pe cap, gât şi barbă.
Maimuţele Aotes, nocturne, au ochii mari ca de bufniţă aşezaţi pe un cap mic şi rotund.
Maimuţele săritoare braziliene sau titi, maimuţa văduvă (cu blana neagră strălucitoare, faţa şi colierul alb) maimuţele cu coada scurtă sau nakari (au o coadă scurtă în formă de ciot), maimuţele cu coadă sau saki (cu coadă groasă prelungită cu păr lung, barbă şi scufie din păr lung), maimuţa diavol (neagră, cu o barbă neagră deasă pe obraji şi pe bărbie), maimuţa lăţoasă sau maimuţa călugăr (cu blana lungă de 12 cm care cade în şuviţe peste faţă şi îmbracă restul corpului ca la urs, coada aminteşte o pană de struţ), maimuţele urlătoare (îşi datoresc numele sunetelor extraordinare care le emit şi care se aud la mari distanţe), maimuţele cu cap de mort (coada poate să înfăşoare mai mult de jumătate din ramură deşi nu e dezvoltată ca o coadă prehensilă, în ciuda numelui ei este una dintre cele mai frumoase maimuţe din Lumea Nouă), marimanda din Orinoco (albă sau alb-cenuşie pe pântece, cafenie negricioasă pe spinare, capul, coada şi partea interioară a membrelor, negre), maimuţele păianjen (cu degetul mare atrofiat, corpul zvelt, membrele disproporţionat de lungi), maimuţa lânoasă cenuşie (cea mai mare maimuţă americană) sunt numai o parte din genurile şi speciile de maimuţe capuţini.
Maimuţele din Lumea Veche numite şi maimuţe cu nasul îngust au ca principală caracteristică că peretele despărţitor al nasului este mai îngust, prin aceasta, nările sunt mai apropiate şi îndreptate înainte şi în jos. Din acest grup fac parte trei familii: maimuţele pisici de mare (Cercopithecidae), maimuţele-om sau antropoide (Simiidae) şi oamenii (Hominidae). La maimuţele din Lumea Veche există o tendinţă generală de creştere a mărimii care culminează la cimpanzei, oameni şi gorile. Coada prehensilă dispare. Ele înclină spre viaţa terestră, corpul capătă o poziţie oblică spre vertical. Degetele sunt prevăzute cu unghii. Faţa este golaşă. Creierul este mărit.
Numeroase genuri ale acestei familii se împart în două grupuri în funcţie de prezenţa sau absenţa pungilor bucale pentru păstrarea hranei.
Primul grup cuprinde genurile: pisicile de mare, macacii, mangabii, pavianii, mandrilii, djeladele, maimuţele husari.
Maimuţele pisici de mare (Cercopithecus) se numără printre cele mai frumoase maimuţe. Apar numai în Africa şi Arabia, de obicei unde apar papagalii. Preferă marginea pădurilor, cu apropierea ogoarelor cultivate de unde îşi umplu pungile bucale cu boabe de porumb pe care le curăţă singure. Mai consumă animale mici: păsări, raci (din mangrove) şi alte animale nevertebrate. La cercopiteci apar cele mai variate desene ale feţei de aceea au primit diferite nume ca: pisici de mare mustăcioase sau cu botul alb, albastru, cu diademă, cu nas alb.
Numele maimuţelor din genul Macaca vine din limba portugheză în care macaco înseamnă maimuţă Ele ajung cel mai departe spre nord şi trăiesc la cele mai mari înălţimi deasupra nivelului mării. Cea mai cunoscută este maimuţa resus răspândită din nordul Indiei până în Himalaya până la înălţimi de 2.000 m unde nu se teme nici de zăpadă nici de frig. Trăieşte pe arbori, pe sol şi pe stânci. Macacul japonez ajunge până în insula Nippon la 410C latitudine nordică, atingând cea mai nordică limită a răspândirii maimuţelor.
Prin forma şi dimensiunile craniului, prin botul lung şi arcadele sprâncenelor ridicate maimuţele africane mangabi amintesc de maimuţele asiatice din genul Macaca.
Pavianii sunt cele mai mari maimuţe, după cele antropoide. Se mai numesc cap de câine datorită botului alungit şi dentiţiei puternice. Aleargă pe patru labe. Sunt răspândite în Africa de Sud şi Peninsula Arabică. Cel mai cunoscut este pavianul cu mantie sau hamadrias care în Egiptul antic era socotit animal sfânt al zeiţei Luminii.
La mandrili părţile golaşe ale feţei par pictate cu vopsele în ulei şi lustruite : buzele şi vârful cu creasta nasului roşu-aprins, obrajii brăzdaţi de culoarea albastră deschisă, mustaţa galbenă.
Al doilea grup din această familie cuprinde maimuţele zvelte, maimuţele cu nas cârn şi maimuţele cu ciot, în general mai puţin cunoscute. Ele nu au buzunare la obraji pentru păstrarea hranei sunt răspândite în China, India, Indochina.
Familia Simiide (Pongide), a maimuţelor propriu zise sau a maimuţelor om găsim patru forme de maimuţe asemănătoare omului (antropomorfe), care trăiesc astăzi: gibonul, orangutanul, cimpanzeul şi gorila.
Gibonii (maimuţe cu braţe lungi) sunt cele mai mici dintre maimuţele antropoide (sub 1 m înălţime). În comparaţie cu celelalte, inteligenţa lor este mai redusă. Nu sunt numai cele mai mici ci şi cele mai primitive maimuţe antropoide. Sunt răspândiţi în Indonezia şi Indochina.
Antropoidele mari sunt reprezentate în Asia prin orangutan şi în Africa prin cimpanzeu şi gorilă.
Orangutanul ajunge la 1.94 m înălţime, un uriaş comparativ cu omul. Se întâlneşte numai în insulele Borneo şi Sumatra. Trăsătura caracteristică a comportamentului său este prudenţa. El evită omul şi nu devine un adversar primejdios decât dacă este urmărit sau rănit. Este vegetarian, se hrăneşte cu fructe, frunze şi muguri. Pe crengi merge în poziţie semiverticală. Îşi construieşte cuiburi în formă de chioşc.
Cate ceva 2Cimpanzeul. Talia sa variază între 1.30 şi 1.70 m. Locul preferat de trai îl constituie pădurile virgine de-a lungul râurilor. Coboară pe sol mai mult decât gibonii şi orangutanii dar a rămas totuşi un animal arboricol. Sunt mai sociabili ca orangutanii de aceea pot fi întâlniţi în grupuri mari jucându-se şi zbenguindu-se. Faţă de om este timid şi îl evită. Vederea unor reptile, mai ales a şerpilor şi crocodililor îi stârneşte groaza.
Gorila trăieşte în aceleaşi regiuni cu cimpanzeul dar mai rar poate fi văzută în copaci. Talia sa este excepţional de mare 2 – 2.30 m înălţime, 250-350 kg greutate, 1.80 m deschiderea braţelor. Forţa fizică depăşeşte pe cea a câtorva oameni, iar contactul cu dinţii săi este un lucru de temut.
Uneori se remarcă slaba rezistenţă faţă de boli şi depresiunea psihică faţă de viaţa în captivitate. Se hrăneşte exclusiv cu plante preferând lăstarii de bambus. Deşi nu este un animal arboricol, se caţără abil, construindu-şi cuibul, de dormit în arbori pe care îl reînoieşte în fiecare zi. Numai masculii bătrâni îşi clădesc cuibul pe sol. Când este rău dispusă se bate cu pumnii în piept. Şi la gorilă s-a observat capacitatea de a folosi uneltele, fără ca aceasta să se facă pe baza imitării omului.


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien