Return to Plante

Submarinele vegetale

 

Plantele de apă cu flori au trebuit să rezolve în mediul lor natural o foarte grea problemă hidrotehnică, şi anume deplasarea în sens vertical a întregului organism sau a unor părţi din el în anumite perioade ale vieţii. Astfel, polenizarea nu poate avea loc decât la suprafaţa apei, iar fructul trebuie să-şi petreacă perioada de repaus pe fundul mlaştinii.
Otratelul 5Scufundarea şi ridicarea la suprafaţa apei este realizată de animale cu ajutorul mişcărilor unor organe speciale sau a membrelor. Plantele n-au astfel de organe. Ele trebuie să procedeze asemenea unui mecanism omenesc respectiv ca un submarin — folosind însă energia şi reacţia lor vitală. Scufundarea submarinului se realizează prin umplerea tancurilor de balast cu apă, iar ridicarea la suprafaţă prin eliminarea apei din aceste încăperi speciale cu ajutorul pompelor. Ca să vedem în acţiune principiul submarinului aplicat de o plantă nu avem decât să privim otrăţelul de baltă (Utricularia vulgaris). Otrăţelul are o respectabilă plasă cu capcane. Aceste capcane nu servesc doar la prinderea prăzii, ele au şi rolul tancurilor de balast ale submarinului.
Otratelul 6Când planta a fructificat, capcanele îşi încetează menirea. Căpăcelele lor înţepenesc, iar pereţii sensibili îşi pierd proprietatea contractilităţii, lăsând apa să pătrundă în voie în interiorul urticiilelor îngreunată, planta se scufundă. Periscopul lujerului floral, care în mod obişnuit se înalţă deasupra apei, dispare brusc, trăgând spre adânc micile cămăruţe cu seminţe care îşi vor face somnul de iarnă pe fundul mlaştinei.
Un submarin sau mai degrabă un batiscaf vegetal nu mai puţin interesant este şi castana de apă, numită şi ciulinul de apă (Trapa natans). Ambele numiri, aparent Castana de apa 2contradictorii, sunt perfect justificate, fiecare pentru o etapă din evoluţia fructului. La început, acoperit de un înveliş verde destul de gros, fructul pare o castană. Învelişul îi serveşte ca un colac de salvare: îl uşurează cât timp se dezvoltă sămânța verde, legată de planta-mamă. Când fructul s-a copt, frânghia de legătură, se rupe, iar învelişul verde, descompus de apă, se desprinde scoțând la iveală partea lemnoasă, neagră ca abanosul, cu patru ghimpi ascuţiţi şi cu un mic chepeng. Îngreuiat de miezul compact şi hrănitor, fructul cade pe fundul bălţii unde ancorele ghimpilor îl fixează trainic, păzindu-l în acelaşi timp de gura peştilor.
Batiscaful iernează în adâncuri. Primăvara, rădăcioara împinge chepengul şi se prinde de mâl. Când plăntuţa a consumat întreaga substanţă de rezervă, batisfera se uşurează şi începe să se înalţe, permițând frunzuliţelor să scape din închisoarea de abanos prin deschizătura chepengului aşezat astfel într-o poziţie mai favorabilă.
Ieşit la suprafaţa apei, batiscaful lemnos se lasă purtat de curenţi şi călătoreşte ca o epavă, eșuând uneori la ţărmul mării.

Sursa: Botanica distractivă, Ed. Tineretului, de Tudor Opriș
Realizare articol: profesor Corina Simeanu


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien