Return to Plante

Floricica albastră

 

Dacă întâlnești undeva în câmp o asemenea plăntuţă şi dacă întâmplător o tragi uşor de frunzuliţe se descoperă foarte uşor sistemul ei radicular, sărăcăcios. Tulpina golaşă şi subţire prezintă doar în vârf câteva rămurele scurte, zbârlite, iar mai jos de acestea observăm 4—6 frunzuliţe înguste, uşor cerate, ridicate în sus. Se creează impresia că Inul (6)cineva a aruncat întâmplător un fir de iarbă, dacă nu ar exista pe această tulpină nişte gingaşe floricele de culoare albastră ca cerul.
Se spune că acestor flori le datorează omul una din cele mai remarcabile descoperiri ale sale din vechime — ţesătoria. Este vorba de in! Floarea este nearătoasă ca aspect dar nu poţi rămâne indiferent în faţa covorului albastru oa cerul pe care îl alcătuieşte un câmp de in înflorit! Pare că aici s-a răsturnat un petic de cer cu nenumărate luminiţe scânteietoare.
Plăntuţa ne provoacă admiraţie nu numai când înfloreşte, ci în oricare perioadă. Nu degeaba cultivatorii de in susţin că inul este cea mai frumoasă plantă a câmpurilor. Tot atât de frumos este şi verdele de smarald al plantulelor de in când încolţesc.
Inul (5)Frumuseţea rară a inului înflorit este proprie începutului verii, dar numai în dimineţile senine florile de in îşi demonstrează pe de-a-ntregul meritele, deschizându-se cu generozitate în întâmpinarea soarelui. După ce s-au răsfăţat numai până la amiază ele se grăbesc apoi să-şi răsucească petalele formând boboci strâns închişi. In orele solare care le sunt permise, florile aşteaptă musafirii doriţi: insectele polenizatoare. Dacă însă acestea întârzie prea mult, florile mândre se pot lipsi de ele. În momentul strângerii petalelor, anterele şi stigmatele lor venind în atingere, asigură autopolenizarea.
Inul este frumos şi înainte de recoltare, când lanul său larg, liniştit, prezintă irizaţii de aur roşu de la un capăt la altul. Dar nu este vorba numai de frumuseţe; este îndeobşte cunoscută vechea şi preţioasa producţie a inului care nu şi-a pierdut nicidecum importanţa nici în timpurile noastre.
Încă acum nouă mii de ani, după cum afirmă oamenii de ştiinţă, în regiunile montane ale Indiei, omul a utilizat în practică mica şi gingaşa plantă de in, fabricând din fibrele tulpinii sale prima ţesătură de pe pământ. Uşoară, trainică, foarte igienică ea a eliminat în curînd îmbrăcămintea din piei de animale, iar omul care a preţuit după merit modesta plantă sălbatică, a trecut la cultivarea acesteia pe lângă locuinţa sa.
Numai după aproximativ 2000 de ani exemplul indienilor a fost urmat în Asiria şi Babilon. În curînd, popularitatea crescândă a inului l-a adus şi în Egipt, iar de aici el a început să cucerească cu succes regiunea Mării Mediterane şi s-a stabilit în Grecia Antică şi Imperiul Roman.
Cultura inului a atins cel mai înalt grad de perfecţiune, potrivit tuturor datelor existente, în Egipt. Recolta proastă de in se considera acolo una din cele mai mari calamităţi, socotită drept una dintre cele şapte mari pedepse trimise de zei. În vechime Inul (2)Egiptul era renumit şi prin ţesăturile din in. Herodot pomeneşte cu admiraţie despre darul oferit de către faraonul egiptean Amasis, Atenei din Rodos, şi anume un sul din cea mai subţire ţesătură de in.
Cumpărătorii foarte exigenţi din Egipt numărau cu migală firele şi firicelele din ţesăturile cumpărate. Cele mai mari laude le căpătau produsele în care un ţol* pătrat de ţesătură cuprindea 150 de fire de urzeală şi 71 de fire de bătătură. Ţesăturile uşoare, aproape transparente ale țesătorilor egipteni erau comparate cu o răsuflare de copil şi evaluate în aur. Ţesătura se vindea aşezată pe un taler al balanţei, pe celălalt taler punându-se lingouri de aur.
Puternicii sacerdoţi ai Egiptului foloseau numai haine din ţesături de in, iar inul însuşi în această ţară era considerat din cele mai vechi timpuri ca simbol al luminii, purităţii şi credinţei. „Cea mai pură dintre plante — scria romanul Apuleius — unul dintre cele mai bune roade ale pământului, se foloseşte nu numai pentru veşmintele de deasupra şi de dedesubt ale cuvioşilor sacerdoţi egipteni, dar şi oa învelitoare pentru obiecte sacre”.
Cucerind pe de-a-ntregul monopolul în aproape toate cultele orientale, ţesăturile de in au păstrat o poziţie privilegiată şi în religia creştină. Ele au trecut cu cel mai mare succes şi încercarea „laică” în timp. O dovadă convingătoare în acest sens o constituie îmbrăcămintea mumiilor descoperite în sarcofagele egiptene şi în alte morminte. Aproape fără nicio deteriorare ele au rezistat timp de milenii. Bandajele de in foarte subţiri cu care era înfăşurată mumia lui Nefer care a trăit aproape cu 5000 de ani în urmă, precum şi mumia unei fetiţe de opt ani din Italia care a murit acum 1800 de ani şi-au păstrat în întregime trăinicia şi elasticitatea.
Oamenii de ştiinţă au reuşit să stabilească cauza acestei rezistenţe atât de îndelungate a benzilor de in şi a altor produse ale ţesătorilor din vechime. S-a constatat că ele s-au păstrat datorită silicei conţinute în fibra de in care nu permite putrezirea. Rămâne însă până în prezent o enigmă cauza acumulării silicei în planta de in.
Până la noi au ajuns şi destule manuscrise vechi, minunat păstrate, a căror hârtie era preparată din materie primă pe bază de in.
Specialiştii se pierd în presupuneri: fie că în acele timpuri erau favorabile condiţiile cultivării inului, fie că înalta măiestrie a prelucrării fibrei şi a torsului ei asigurau acel succes nemaiîntâlnit.
Din păcate, până în zilele noastre nu s-a putut păstra secretul măiestriei excepţionale a vechilor egipteni în ceea ce priveşte producţia fibrelor de in. Acest secret, pierdut încă pe timpul decăderii culturii egiptene, preocupă şi acum minţile multor specialişti. Chiar în ţările care au atins cele mai bune rezultate în cultivarea şi prelucrarea inului, încă nu s-a reuşit obţinerea unor ţesături asemănătoare celor fabricate în ţara piramidelor.
Inul (3)După Egipt, în vechime, era renumită printr-o producție foarte dezvoltată a inului, Colchida — ţara lânei de aur — unde se producea „pânza de Sardinia” larg cunoscută în Elada şi în întregul Orient. Vechilor greci care au împrumutat cultura inului din ţările zonei mediteraneene de est le plăceau foarte mult „hainele albe tivite cu purpură”, cântate de Homer. Ei au adaptat ţesăturile de in şi pentru confecţionarea pânzelor de corabie.
La începutul erei noastre cultivarea inului a căpătat o dezvoltare însemnată la Roma; de acolo el a fost împrumutat de către triburile celtice şi alte triburi care populau ţinuturile europene îndepărtate de la marginile Imperiului Roman. Aici, apoi şi în Europa răsăriteană, îmbrăcămintea de in devine accesibilă şi oamenilor simpli, în timp ce în Orient şi mai ales în Egipt şi la Roma această îmbrăcăminte constituia doar apanajul nobilimii. Este interesant faptul că în locuinţele lacustre din Elveţia, ridicate încă în epoca de piatră, au fost găsite, de Inul (4)asemenea, tulpini de in cu capsule, resturi de hrană cu urme de seminţe de in, precum şi fragmente de fire de in, ţesături sau plase făcute din fibre de in. Au fost descoperite vechi urme de in şi în Spania. Oamenii de ştiinţă înclină să considere că atât în Elveţia cât şi în Spania s-a descoperit nu numai inul de cultură anual care se cultivă în prezent, ci şi ruda sa perenă, cu frunze înguste, care creşte şi în prezent în stare sălbatică pe un teritoriu întins, de la insulele Canare şi până în Ural.
Urme foarte vechi au fost lăsate de in şi în Rusia. Ele au fost descoperite în rămăşiţele locuinţelor ridicate în regiunea Niprului acum 5000 de ani. Aceste urme constau din: impresiuni ale tulpinilor de in, seminţe, sfori şi fire toarse, observate de arheologi pe produsele de olărie şi podelele de lut (care se ardeau la fel cu cărămizile actuale) în colibele locuitorilor aparținând culturii de Tripoli. Despre cultura inului în ţinutul Mării Negre şi al Niprului ne relatează Herodot care a călătorit acolo încă în secolul al V-lea î.Hr.
„Ţara sciţilor, scria istoricul, produce pâine, linte, ceapă, usturoi, in…”
Savantul arab Ibn-Fadlan, care a vizitat la începutul secolului al X-lea regiunea Volgăi, admira frumuseţea îmbrăcăminţii albe de in a slavilor de acolo. Inul era la mare cinste şi în Rusia kieveană.
În vechea Rusie semănăturile de in ocupau mult loc pe vastele pământuri mânăstireşti, întrucât această ramură aducătoare de venit era susţinută atât de către cneji cât şi de către biserică. Întreprinzătorii slujitori ai religiei creştine care se încetăţenise acolo n-au omis să introducă sărbătoarea „Sfintei Paraschive a inului”, care coincidea ca dată (28 octombrie) cu perioada încheierii campaniei de recoltare a inului. Cultivatorii de in — oameni simpli şi credincioşi, care trudiseră cu sârg întregul an, aduceau ca prinos cu prilejul acestei sărbători, la biserică, primele rezultate ale recoltei de in.
Treceau secolele şi câmpiile albastre din Rusia se întindeau tot mai mult ocupând ţinuturi din regiunile Novgorod, Pskov, Vologda… Vechii constructori ai oraşelor Pskov şi Novgorod au găsit o nouă aplicare inului, adăugând fibrele acestuia la mortarul folosit în construcţie, „pentru ca pietrele să se ţină mai bine la un loc”.
In secolul al XVI-lea se ridică prima fabrică de frânghii din Rusia, înfloreşte comerţul de in, ajungând prin Narva şi Arhanghelsk în Europa apuseană, se întinde faima pânzei de in produse în comuna Kadaşevo de lângă Moscova.
Inul capătă şi o agrotehnică înaintată pentru timpul acela. Experienţa a sugerat că este de preferat să se semene inul pe locurile unde a fost arsă pădurea. Astfel inul creşte mai bine şi fibra este mai trainică.
Cultura şi comerţul inului, devenite o treabă foarte rentabilă, atrag atât „oameni de afaceri”, cât şi înalta nobilime, inclusiv ţarul. Foarte cunoscută devine „Curtea de in” de la Izmailovo, de mare amploare şi rentabilă, aparținând ţarului Alexei Mihailovici (după datele contemporanilor, înţesată ou hambare destinate spălării, meliţării şi păstrării inului), care aduce vistieriei ţarului mari venituri.
Dealtfel, inului îi sunt obligate prin apariţia lor nu numai „curţile de in”, dar şi aşezări întregi. Astfel, la Moscova, de pildă, s-a menţinut până acum cartierul Hamovniki, specializat pe vremuri în prelucrarea ţesăturilor de in.
Petru I, printr-un ucaz special, a încurajat „înmulţirea producţiei de in”; „Rusia inului” nu se asigura într-o măsură suficientă, lucrând tot mai mult pentru export. „… De acest firicel subţire, scria Gleb Uspenski, se află în totală dependenţă omul. — Un mujic uriaş cu barbă, cu mâini puternice şi picioare iuţi”.
Iată, aşadar, câte se pot obţine din in! El ar putea aproape să se ia la întrecere şi cu măreţia pădurii. Şi când te gândești că unica sursă a tuturor însuşirilor sale importante este o biată tulpiniţă!
Dacă analizăm această parte a modestei plante observăm, secționând tulpiniţa, că este cavă în interior, iar pereţii, la locul secţiunii, sunt străbătuţi de filamente fibroase. Acestea sunt fibrele care constituie însuşirea sa cea mai de seamă. Observându-le la microscop vom vedea nişte celule destul de groase şi mai ales foarte lungi (până la 4 cm fiecare). Semănând cu nişte creioane bine ascuţite la ambele părţi şi adunate în mănunchiuri ele se prezintă strâns fixate una de alta cu capetele ascuţite. Aceste celule, fixate între ele, ale fibrelor liberiene sunt cele care asigură acea trăinicie neobişnuită pentru ţesuturile vegetale.
Aceste fibre, numite de specialişti, fibre elementare, constituie 20—30% din întreaga masă a tulpinii de in. Unindu-se în lungime într-un fascicul liberian, fibrele elementare formează fibra tehnică. Pentru a obţine țesăturile cele mai trainice şi mai subţiri, trebuie să alegem fibra tehnică cu cele mai lungi, mai uniforme, mai subțiri şi mai trainice fascicule liberiene. De aceea, se cere ca tulpina de in să fie pe cât posibil mai lungă şi cu cât mai puţine ramificaţii, fiind de dorit ca ele să existe doar la capăt. Toate acestea se asigură prin mai multe condiţii: soiul inului, rapiditatea creşterii lui, metoda de cultivare, timpul de recoltare etc. Nu sunt indiferente pentru calitatea fibrelor nici procedeele de separare a lor de celelalte părţi ale tulpinii, de care sunt strâns legate: scoarţa şi lemnul.
Zicala „cum este fibra aşa va fi şi pânza” rezumă multitudinea cerinţelor în cultivarea şi prelucrarea inului.
Se obişnuieşte marcarea calităţii fibrei printr-un număr care exprimă raportul dintre lungimea şi greutatea sa. Astfel, 1 kg de fibre de in din care se poate face un fir de 10 km este notat prin numărul 10. Vechii egipteni care au luat cu ei secretul inului, încă până azi nedezvăluit, obţineau fibre a căror calitate era exprimată prin numărul 200! Ce-i drept, şi strămoşii noştri cultivatori de in, reuşeau să obţină fibre de înaltă calitate din care femeile elaborau cu măiestrie faimoasele dantele, aproape imponderabile. Încântătoarele modele ale dantelelor împrumutate de la florile de gheaţă de pe geamuri, trebuiau lucrate în subsoluri umede şi reci, căci numai în condiţiile unei umidităţi ridicate fibrele foarte subţiri îşi păstrau trăinicia necesară, rupându-se cu uşurinţă în încăperi calde şi uscate.
Fructul inului pentru fibră este o capsulă pentaloculară. Se spune că vitejii din vechime au împrumutat forma coifurilor tocmai de la aceste miniaturale capsule de in. In fiecare din cele 5 cuiburi ale capsulei (câteodată pot fi şi în număr de trei sau de şapte) sunt închise câte două seminţe oleaginoase.
Aşadar, inul de fuior poate fi cultivat atât pentru fibre cât şi pentru ulei. Pentru obţinerea de seminţe pentru ulei se cultivă mai ales soiurile de in de sămânță cu tulpină scurtă, ramificate şi mai bogate în capsule.
Inul (1)Oamenii folosesc nu numai tulpinile şi seminţele de in, dar şi frumuseţea acestora, cultivându-le ca plante decorative. Floricultorii preferă mai ales formele decorative cu flori mari de culoare albastră ca cerul care populează grădinile oraşelor şi satelor. În Rusia, în vechime, se spunea: „Mititelul a intrat în pământ şi a găsit o pălărie albastră”, iar bătrânii înţelepţi mai spun şi acum că „mititelul este mic, dar scump!”.

* N.T. un ţol = 25,4 mm.

 

Sursa: fragment din Botanica distractivă, S.I. Ivcenko, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976

 

realizare articol

profesor Corina Simeanu


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și noi cookies Read More pentru a ne asigura că îți putem oferi cea mai bună experiență. Dacă vei continua să utilizezi site-ul considerăm că îți asumi și faptul că te vei bucura de el în continuare. Ok

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien