Return to Plante

Cât mai departe de părinți

Întreaga viaţă a plantei se îndreaptă spre un scop unic: perpetuarea speciei. Urmaşul cuprins în sămânță, cu sacul de merinde lângă el, va trebui să cucerească noi spaţii.

Spre deosebire de animalele mame, care caută să-şi ţină măcar o perioadă puii lângă ele, la plante germenii sunt răspândiți cât mai departe de locul de formare, măsură întru totul îndreptăţită. În timp ce puii de animale se pot mişca să-şi găsească hrana, plăntuţa, dacă nimereşte lângă planta mamă, va fi acoperită de frunzişul acesteia, concurată de rădăcinile ei, rămânând pipernicită sau ofilindu-se. Miile de ani de contact cu mediul ambiant, cu animalele care mişunau în căutare de hrană printre tulpinile lor, au înarmat încetul cu încetul speciile vegetale cu mijloace de răspândirea fructelor şi seminţelor pe cât de variate pe atât de ingenioase.
Unele din ele, şi anume autochorele, nu fac apel la forţe dinafară. Urmaşii sunt proiectaţi la distanţe de zeci de metri cu ajutorul propriei lor „musculaturi” vegetale. Jocul subtil al lichidelor interne, concentrate sau împrăştiate la momentul potrivit, uimitoarea alcătuire a ţesutului fructelor ascund în mecanismul lor precis şi aparent simplu energii nebănuite.
Alte plante sunt alochore, adică se sprijină pe un factor dinafară. Acesta câteodată e vântul, un excelent cărăuş, care cu toate toanele sale şi festele ce le joacă aduce servicii plantelor anemochore, plimbându-le seminţele cu paraşute sau aripioare. Şi apa, când e curgătoare sau prezintă curenţi, face oficiul de împrăştierea fructelor şi seminţelor unor plante hidrochore, adaptate acestor călătorii ce rivalizează în lungime cu traseele pacheboturilor transatlantice.
Nu puţine sunt şi acele plante care profită de prezenţa animalelor nelipsite din mediul sau preajma lor pentru a le preface în vehicule pentru urmaşii lor fie pe dinafară (epizoochore), fie pe dinăuntru (endozoochore). Cu câteva cârlige înfipte în lâna oilor fructul sau sămânța pornesc pe calea transhumanţelor păstoreşti. Alteori, ispita dulce şi colorată a unui înveliş cărnos, înghiţit o dată cu sămânța indigerabilă, provoacă o călătorie julesverniană pe traiectul digestiv al păsărilor, timp în care răspânditorul poate străbate zeci de kilometri.

Sursa: Botanica distractivă, Ed. Tineretului, de Tudor Opriș
Realizare articol: Profesor Anca Ciortea


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien