Return to Plante

Adăposturi vii

În lumea vegetală întâlnim numeroase specii cu frunze gigantice. Mărimea acestor organe nu este însă proporţională cu statura plantei. Goliaţii au totdeauna frunze mici. Săbiuţele eucaliptului nu depăşesc 10—15 cm, iar acele de Sequoia abia ating o jumătate de centimetru.
Frunzele uriaşe aparţin cel mai adesea plantelor ierboase sau unor arbori mai puţin impozanţi.

Sursă imagine: https://www.youtube.com/watch?v=fgi1gO41Mns

Să facem un scurt popas pe ţărmurile fluviului Amazon. Nesfârșitele sale ape sunt înstelate de milioane de flori alb trandafirii ale lotusului Amazoanelor, cunoscut în ştiinţă sub numele de Victoria regia. „Dacă florile plantei ne atrag prin inegalabila lor poezie, în schimb frunzele sale ne impresionează prin dimensiuni remarcabile. Diametrul frunzelor circulare, de un verde intens pe faţă şi violaceu pe dos, trece uneori de 2 m. Marginile lor sunt ridicate 5—6 cm în sus, ca la o tavă de plăcintă. Această platformă rotundă, expusă la soare, unde se strânge uneori puţină apă, atrage păsările care o folosesc ca scăldătoare. Din cauza aceasta populaţia băştinaşă de indieni o numeşte „apona”, adică tigăiţa păsărilor. Frunza de Victoria este o plută trainică, putând ţine fără să se scufunde un copil de 8—9 ani, aşezat în picioare. Distribuind nisip în mod egal pe toată suprafaţa limbului, acesta poate să susţină o încărcătură de peste 70 kg.
Deosebit de curioasă este şi frunza uriaşă a unei aroidee exotice. Dracontium gingas, neam cu rodul pământului. Privită de la distanţă, poate fi confundată cu un copac, înzestrat cu un trunchi aproape tot aşa de gros ca un om, înalt de 4 m şi cu o coroană lată de peste 5 m. Ceea ce am luat drept trunchi nu este decât peţiolul frunzei, iar coroana nu-i altceva decât limbul puternic crestat, cu numeroase foliole.
În ţările calde, unde plantele găsesc condiţii optime de dezvoltare, frunzele unor specii devin adevărate acoperişuri vii, putând adăposti 3—4 oameni de văpaia soarelui sau de torentele ploilor tropicale. Astfel de umbrare vii le reprezintă frunzele bananului (Musa paradisiaca), care ating cu peţiol cu tot şi 6 m în lungime.
Şi seceta pustiurilor favorizează creşterea uriaşă a frunzelor. În unele cazuri ele devin adevărate rezervoare de apă. Astfel aloele şi agavele prezintă frunze cărnoase, lungi de 1,5—2 m, cu spini în vârf şi dinţi pe margini, cântărind fiecare cam câte 10—20 kg din cauza marii cantităţi de lichid acumulat. Din frunzele de Aloe se scoate un medicament foarte preţuit, iar din cele de agave se extrage pulque, băutura naţională a mexicanilor.
În alt colţ al lumii, în pustiul Kalahari din Africa, ne întâmpină o plantă cu frunze gigantice. Este vorba de Welwitschia mirabilis, rudă cu cârcelul (Ephedra distachya), o străveche rămăşiţă a unui ordin bine reprezentat altădată pe suprafaţa pământului. Această vegetală este înzestrată doar cu două frunze pieloase, lungi de 2 m şi late până la 1 m, prinse faţă în faţă de tulpina scundă, şi care trăiesc cât şi planta, adică 100—150 de ani. După un număr de ani, ele capătă consistenţa pielii tăbăcite şi vechi şi sunt sfâșiate de acţiunea vântului.

Sursa: Botanica distractivă, Ed. Tineretului, de Tudor Opriș
Realizare articol: profesor Anca Ciortea


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien