Return to Biologie

Plante

Vă invităm să transformați studiul biologiei într-un hobby.

Prof. Anca Ciortea și Corina Simeanu

Acoperișul lumii

Numeroşi scriitori au fost ispitiţi să compare un templu antic cu o pădure. Imaginea artistică nu era lipsită de contingențe cu realitatea. Coloanele templului aminteau trunchiurile copacilor, iar acoperişul său, cu puţină fantezie, putea fi asemănat cu numeroasele coroane îmbinate. Exemplificarea vie a acestei comparaţii o reprezintă un copac pe care populaţiile din Extremul Orient …

Adăposturi vii

În lumea vegetală întâlnim numeroase specii cu frunze gigantice. Mărimea acestor organe nu este însă proporţională cu statura plantei. Goliaţii au totdeauna frunze mici. Săbiuţele eucaliptului nu depăşesc 10—15 cm, iar acele de Sequoia abia ating o jumătate de centimetru. Frunzele uriaşe aparţin cel mai adesea plantelor ierboase sau unor arbori mai puţin impozanţi. Să …

Albinele au coarne?

Taina coarnelor albinei este una din cele mai pasionante pagini din viaţa florilor care se slujesc de insecte pentru înfăptuirea polenizării. Pentru dezlegarea ei, acum aproape 180 de ani directorul şcolii latineşti din Spandau, Konrad Sprengel, a cheltuit zece ani de observaţii, a fost destituit din funcţia ce o deţinea pentru neglijarea serviciului şi a …

Cât mai departe de părinți

Întreaga viaţă a plantei se îndreaptă spre un scop unic: perpetuarea speciei. Urmaşul cuprins în sămânță, cu sacul de merinde lângă el, va trebui să cucerească noi spaţii. Spre deosebire de animalele mame, care caută să-şi ţină măcar o perioadă puii lângă ele, la plante germenii sunt răspândiți cât mai departe de locul de formare, …

Ceasornicul floral

  Acum două-trei veacuri erau la modă ceasurile florale, tot aşa ca şi limbajul florilor, adică exprimarea unui gând sau a unui sentiment prin intermediul unei anumite flori care în codul simbolic al îndrăgostiţilor avea o semnificaţie precisă. Un buchet de violete comunica sentimente sincere şi discrete. Crinul vorbea de o dragoste pură şi mândră, …

Coperțile cu încuietoare

Apele Deltei sau ale lacului Snagov ascund o delicată plantă carnivoră, Aldrovanda vesiculosa. Ea are înfăţişarea unei mici tufe plutitoare cu numeroase frunzuliţe, ca razele unei stele. Din loc în loc întâlnim şi frunze modificate, cu două lamine rotunjoare ca două mici scoarţe de carte, deschise în unghi de 90° şi unite prin cotorul nervurii …

Darul lui Haiavata

Legenda Triburile indiene au multe poveşti şi legende, dar de cele mai multe ori în vremurile de odinioară răsuna lingă wigwam-urile lor minunatul cântec despre Haiavata, pe care l-a reconstituit cu măiestrie remarcabilul poet american Henry Longfellow.* „… După cântecele zise de duiosul Nawadaha…” Dăruindu-i viaţă lui Haiavata, tatăl său l-a sfătuit să muncească neobosit …

Eneida și rădăcinile

Vă veţi întreba, probabil, ce legătură ar putea exista între vestita epopee a lui Virgiliu şi rădăcinile plantelor. Ca să motivăm această asociaţie aparent paradoxală, va trebui mai întâi să pomenim câte ceva despre cel mai răspândit corp chimic din natură, în lipsa căruia viaţa ar fi cu neputinţă. Aţi bănuit că e vorba de …

Floricica albastră

  Dacă întâlnești undeva în câmp o asemenea plăntuţă şi dacă întâmplător o tragi uşor de frunzuliţe se descoperă foarte uşor sistemul ei radicular, sărăcăcios. Tulpina golaşă şi subţire prezintă doar în vârf câteva rămurele scurte, zbârlite, iar mai jos de acestea observăm 4—6 frunzuliţe înguste, uşor cerate, ridicate în sus. Se creează impresia că …

Funiile nesfârșite

Pădurea tropicală este o aglomerare cumplită de specii, între care se dă o luptă aprigă pentru fiecare colțișor liber. Lumina e cucerită deplin doar de copacii falnici. Coroana lor înfoiată, înălţată la 30—40 m de la sol, formează un desiş, care permite cu greutate filtrarea razelor solare. Lipsa spaţiului de dezvoltare şi goana spre lumină …

Locustele lumii vegetale

În antichitate şi în evul mediu, otrăvitoarele s-au bucurat de o tristă faimă. În jurul Locustei sau Lucreţiei Borgia s-au ţesut nenumărate legende. Decesuri fulgerătoare sau lente, înnebuniri subite şi fără leac au terorizat familiile de patricieni şi nobili, au destrămat case domnitoare şi au ațâțat fantezia oamenilor din popor şi a scriitorilor. La temelia …

Merele de pământ

Într-o seară mohorâtă de iarnă în faţa palatului din Petersburg al contelui Şeremetev s-a oprit o caleaşcă elegantă, înzăpezită de pe urma unei călătorii îndepărtate. Servitorii uşor îmbrăcați care au alergat afară au fost nevoiţi să tremure destul de mult întrucât doar odată cu ieşirea contelui însuşi a avut loc ceremonia înmânării darului de peste …

Obiceiuri stranii

Suntem obişnuiţi cu ideea că animalele consumă plantele şi nu invers. Animalele ierbivore n-ar putea trăi fără substanţele organice pe care numai plantele le poate sintetiza, iar cele carnivore n-ar putea exista fără cele ierbivore. Spre deosebire de animale, plantele îşi pregătesc singure haina cu ajutorul fotosintezei, folosind soluţiile minerale, bioxidul de carbon şi energia …

Perii mortali

Prin tinoavele de munte întâlnim o plantă gingaşă, cu rădăcini firave şi un mănunchi de flori albe sau roze. Ceea ce atrage la ea sunt rozetele de frunze, nişte taleraşe rotunde sau lunguieţe pe care strălucesc feeric boabe ca de rouă. Acest amănunt pitoresc şi izbitor i-a adus numirea populară de roua cerului (Drosera rotundifolia). …

Plantele întrec animalele

Dacă am încerca să instituim un original concurs de mărime şi vârstă între reprezentanţii lumii vegetale şi animale, ne vom putea uşor da seama că plantele întrec cu mult animalele atât în privinţa dimensiunilor, cât şi a longevităţii. Cel mai înalt dintre animale este elefantul african care poate atinge 5 m. Girafa, cu tot gâtul …

Ploaia de aur

Ploaia de aur e cunoscută de veacuri de oamenii de la munte. Nu e vorba de ploaia de pucioasă în care superstiţioşi vedeau un semn de mânie divină, ci de o pudră vegetală care se aşterne în luna aprilie pe ochiurile de zăpadă de la poalele pădurilor de conifere. Fenomenul a primit în unele regiuni …

Prima grână

  Această „primă grână” îşi are obârșia în Asia de Sud-Est; nu există însă o părere unanimă de unde anume provine. Unii indică India, unde se numără câteva mii de soiuri de orez. Alţii, luând în considerare vechimea culturii, consideră China drept patria orezului, unde sunt concentrate doar în jur de 1500 soiuri, dar în …

Scrutând Universul

Una din cele mai tulburătoare probleme ale biologiei în general şi ale cosmobiologiei în special o constituie răspândirea vieţii în Univers. Viaţa, ca una din formele de mişcare a materiei, apare ori de câte ori există condiţii favorabile într-un punct oarecare din Univers. Care sunt aceste condiţii prielnice? Principiul unităţii materiei în Univers, dovedit fără …

Sora Soarelui

  Sunt cunoscute pe plan mondial numele multor eminenţi descoperitori. Arhimede şi Copernic, Newton şi Lomonosov, Einstein şi Korolev… Omenirea recunoscătoare va păstra veşnic imaginile lor în inima şi memoria sa. Dar din păcate istoria nu favorizează la fel pe toţi autorii marilor descoperiri, astfel încât multe nume nu ajung la generaţiile următoare, pierzându-se în …

Submarinele vegetale

  Plantele de apă cu flori au trebuit să rezolve în mediul lor natural o foarte grea problemă hidrotehnică, şi anume deplasarea în sens vertical a întregului organism sau a unor părţi din el în anumite perioade ale vieţii. Astfel, polenizarea nu poate avea loc decât la suprafaţa apei, iar fructul trebuie să-şi petreacă perioada …

Taina vâscului

La popoarele vechi şi în special la druizi, vâscul (Viscum album) era considerat ca o plantă sacră. Pentru minţile întunecate de taine, prezenţa acestei tufe veşnic verzi pe copaci era considerată ca un semn al zeilor, iar pasărea care îi dădea târcoale — un trimis al cerului. În cinstea lui se dădeau serbări, se făceau …

Ţigara răsucită

Una din podoabele locurilor umede din munţii noştri este şi iarba grasă (Pinguicula) gen reprezentat prin doua specii. Una, mai mare, cu flori albastre (P. vulgaris), trăieşte prin locurile umede în regiunea subalpină; alta, mai măruntă şi cu flori albe, aburite cu galben (P. alpina), urcă pe cele mai înalte piscuri la adăpostul crăpăturilor de …

Un mit spulberat

În lumea vegetală există un grup special de plante, cu un loc bine definit în sistematică al căror reprezentanţi nu au un organism unic, ci mixt. Nu-i greu de presupus că e vorba de licheni. Lichenii, aşa cum se ştie, sunt organisme sintetice, realizate prin asocierea unei alge unicelulare verzi sau unei alge albastre cu …


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și noi cookies Read More pentru a ne asigura că îți putem oferi cea mai bună experiență. Dacă vei continua să utilizezi site-ul considerăm că îți asumi și faptul că te vei bucura de el în continuare. Ok

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien