Return to Articole

Universul copilului etern

 
 

,,Copilăria, iscoditoare ca un copil în fața ușii ce-ascunde pomul de Crăciun…” (Ionel Teodoreanu, Ulița copilăriei).

 
 

Ne-am obișnuit ca universul copilăriei să apară prezentat idilic sau nostalgic în operele lui Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, în perspectiva satirică a lui I.L.Caragiale, sau în perspectiva eroică a lui Constantin Chiriță. Copiii, personajele preferate ale cititorilor – copii, întruchipează modele demne de urmat, de admirat, de neuitat atât în fișele de lectură ale elevilor noștri, dar mai ales în sufletele lor. Noi, maturii, profesorii și părinții copiilor- cititori, călăuzim sufletele acestora în minunata și fascinanta lume a universului copilăriei, la care privim cu nostalgie, dar și cu speranță.

Universul adulților e altul decât cel al copiilor, un spațiu al jocului obținut prin puterea interioară de a aduce realitatea la nivelul de înțelegere a insului aflat la ,,vârsta cea fericită” și la nevoia de desfătare infantilă, când copiii sunt ,,pururea în petrecere și veselie”. Despre puterea copilului de a transfigura realul, Ion Creangă scria în ,,Amintiri din copilărie”: ,,copilul, încălecat pe bățul său, gândește că se află călare pe un cal din cei mai strașnici, pe care aleargă cu voie bună…”. Dacă miracolul metamorfozării unei bucăți de lemn, în cal, e universal, în sensul pe care-l atribuia G. Călinescu când vorbea despre micul humuleștean și ,,copilăria copilului universal” el e în același timp model pentru un șir infinit de transformări ale obiectelor realității, schimbări ce se petrec sub privirea naivă și uimită a celui ce trăiește vârsta veselă și nevinovată.

Copilăria

Tot o transfigurare a realității se întâlnește și în ,,Dumbrava minunată”, unde Lizuca, însoțită de cățelul ,,vorbitor” Patrocle, stă la sfat cu Sora Soarelui, cu Sf. Miercuri, înnoptează în scorbura unei sălcii bătrâne, căreia îi cere permisiunea ca unui om ,,mătușă răchită, ne dai voie să-nnoptăm în scorbură la mata?”. Visul Lizucăi este pentru fetiță o viziune idilică a unei realități oribile, în care sufletul chinuit al copilului orfan își găsește alinare și refugiu. Realitatea dură a unei copilării chinuite ,,m-au bătut și ieri, mă bat și azi, mă bat în fiece zi. De când a murit mama noastră, noi petrecem tare rău” se transfigurează într-o lume a basmului, unde piticii și zâna cea bună oferă optimism și lumină acestui copil. ,,Spunea mama că fără povești viața omului ar fi tristă și searbădă”. Eroii de povești leagănă somnul Lizucăi, care dimineață se deșteaptă în casa primitoare a bunicilor, oază a copilăriei fericite ,,și-n miros de busuioc, la pieptul bunicii, începu a-și aduce aminte de întâmplările nopții, la hotarul împărăției minunilor”.

O lume idilică se înfățișează și conașului Iliuță, în povestirile ,,La Mestecănei” și ,,Hultanul,” de Mihail Sadoveanu. Copilul de boieri a venit la manca Mărgărinta să se-nzdrăvenească după boală. Pentru copilul trăit la oraș, într-un univers atipic copilăriei universale, în mediul rural orice fapt cotidian e un miracol: ,,umblam după Irinuța care ducea vaca la imaș, aducea bobocii de la pârâu, ori săream pârleazul la moș Sava, rotarul.”. Lucrurile obișnuite pentru săteni, cum ar fi ceremonialul clocirii ouălor de gâscă și venirea pe lume a boboceilor, i se par lui Iliuță miracole. Întâlnirea cu hultanul e ca o presimțire a unei nenorociri iminente, copilul văzându-l ca pe un căpcăun din pădure. Când află că e pasăre, e rușinat de propria ignoranță, iar când asistă la uciderea lui, e profund impresionat de curajul acestuia ,,hultanul nu era pasere de rând”.

O altă ipostază a copilăriei o oferă Niculăieș Onișor, protagonistul povestirii ,,Un om năcăjit”. De data aceasta, Sadoveanu prezintă universul chinuit al copiilor sărmani și orfani de mamă, pentru care totul e un fapt grav și important, care au griji de om matur ,,eu n-am mamă. N-are cine mă spăla, n-are cine mă-ngriji, n-are cine-mi spune o vorbă bună”. Faptul că-i muriseră câteva mioare și că oița lui preferată fusese pălită de un om cu căruța, constituia pentru acest copil fără copilărie o nenorocire fără semăn ,,vorbea cu seriozitate și durere ca un om mare”.

În scrierile lui Ionel Teodoreanu asistăm la o schimbare radicală a viziunii artistice asupra copilăriei: e imaginea idilică, metaforizată, a copilăriei din ,,Ulița copilăriei”, unde casa bunicilor oferă o tăcere blajină, îmbătrânită parcă, iar universul copilului de odinioară era redus la ,,o casă cu părinți și cu bunici, o uliță cu joacă și cu jucării”.

,,În casa bunicilor” oferă o altă viziune a bunicilor tradiționali, gen Delavrancea. E vorba de coana Elencu și conu Alecu, fost procuror, fost primar, fost … și actual bunic. Nu reprezintă imaginea idilică a bunicilor ,ci o variantă urbană și intelectualizată a acestora – ,,e teribilă casa bunicilor!”. La fiecare vizită, copiii sunt ,,prizonieri între ochelarii bunicilor și ochii părinților”. Nepotul mijlociu are ocazia de a-i cunoaște cu adevărat și a le descoperi sufletul sub carapacea scorțoasă: bunicul, fost procuror, figură impunătoare în perioada lui de glorie, devenise un bătrân argintiu, însoțit la tot pasul de motan, cu slăbiciuni omenești, uneori infantile, iar bunica, neam de grec, iscoditoare și dură în limbaj, dovedește afecțiune pentru nepot, față de care nu-și permite să fie tandră. Acest mini-roman e un omagiu adus atât copilăriei ,cât mai ales contribuției pe care au avut-o adulții la dezvoltarea copiilor ,,și ce-ai să scrii despre bunica ta? Ce-am scris, bunică!”.

Copilăria odraslelor burgheziei intelectuale din Moldova începutului secolului XX e evocată poetic în ,,La Medeleni”. Raiul Medelenilor coincide cu vârsta de aur a copilăriei, iar primul volum al acestui roman, ,,Hotarul nestatornic” prezintă caracterele celor trei personaje principale: Olguța, Monica și Dănuț. Olguța, impetuoasă și voluntară, Monica, pură, visătoare cu ochi bruni și plete blonde, o Ileană Cosânzeană pe care Dănuț o trage de codițe. Fire melancolică, visătoare încă din copilărie, Dănuț e la vârsta nestatornică a trecerii de la copilărie la adolescență. ,,Hotarul nestatornic” reprezintă metaforic tocmai această trecere de la o etapă a vieții la alta: plecarea la liceu constituie pentru Dănuț pierderea buclelor, dar și a inocenței infantile.

Dacă în operele prezentate mai sus copilăria era privită idilic sau nostalgic, în schițele lui Caragiale abundă notele ironice și sarcastice în care e prezentat copilul și modul în care burghezia își educa odraslele. În ,,Vizita” și ,,Dl Goe” autorul nu precupețește niciun prilej de a lua peste picior sănătoasele concepții în privința educației copiilor, precum și pe produsele acestora: copiii ,,educați și manierați” din lumea bună. Ionel Popescu și Goe, deși drăgălași, elegant îmbrăcați, în jurul cărora maturii țesuseră un cocon de alintătură și răsfăț, își dau în petec cu orice prilej făcând numai năzbâtii și dovedind o totală lipsă de bun simț și respect pentru bunele maniere. Autorul îi sancționează ușor, în maniera-i sarcastică: Ionel leșină, cu drăgălașa-i figură strâmbată, din cauza consumului de tutun, iar Goe se lovește la nas.

,,Cireșarii” de Constantin Chiriță reprezintă un ciclu de romane: ,,Cavalerii florii de cireș”, ,,Castelul fetei în alb”, ,,Roata norocului”, ,,Aripi de zăpadă”, ,,Drum bun, cireșari!”. Aventurile în care se angajează cireșarii – Lucia, Maria, Victor, Ursu, Ionel, Tic și Dan secondați de cățelul Țombi, sunt în realitate investigații asupra realității înconjurătoare. Scriitorul prezintă imaginea școlii din a doua jumătate a secolului XX, creionează figuri de profesori, sau figura pitorească a paznicului Timofte, cu manii inofensive, cu mici tabieturi caraghioase, cum ar fi dorința sa de punctualitate și corectitudine. Modul în care potrivește cele două ceasuri – ceasul de buzunar, Țângălăul și ceasul din turn, Gângălăul – fac deliciul portretului său și înviorează narațiunea cu umor și duioșie. Cireșarii organizează adevărate expediții secrete,dar au și inamici care-i spionează, și de aici, un întreg șir de peripeții comice în care cuplul Sergiu – Pompilică sunt protagoniști în primul volum al romanului. Micii eroi sunt deosebiți ca fire, simt nevoia să se afirme, învață să lupte cu greutățile și să trăiască în colectiv.
Exemplele de opere literare în care se prezintă universul copilăriei pot continua într-o enumerare atât din literatura română, cât și cea universală. Elevii vor păstra în suflet toți acești mici eroi care le-au luminat ceasurile de lectură și care le vor însenina viața de oameni maturi, în clipele de nostalgică aducere aminte a celei mai frumoase vârste – copilăria.

 
 

Bibliografia:

I.L.Caragiale – Vizita, Dl Goe
Constantin Chiriță – Cireșarii
Ion Creangă – Amintiri din copilărie
Ionel Teodoreanu – La Medeleni, Ulița copilăriei, În casa bunicilor
Mihail Sadoveanu – Dumbrava minunată, Un om năcăjit

 
 

Profesor Corina Simeanu


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien