Return to Poezie

Gorunul de Lucian Blaga

Gorunul de Lucian Blaga
 
 
În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci îmi pare
că stropi de linişte-mi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunele din margine de codru
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?
O, cine ştie? – Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul
şi liniştea.
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum.
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien