Return to Poezie

Eseu la română

Eseu la română

Paralela dintre – „Lacustră” de George Bacovia și „Acuarela” de Ion Minulescu

 

Lacustră

 

Acuarela

LacustraSimbolismul este un curent literar care s-a manifestat în literatura română la începutul secolului al XX-lea, a impus procedeul corespondenței dintre elementele din natura și cuvânt prin utilizarea simbolului, a sugestiei și a aluziei. Poezia simbolistă exprimă de cele mai multe ori trăiri deprimante, tristețea fără motiv: melancolia, oboseala psihică, angoasa, degradarea sufletească. George Bacovia și Ion Minulescu sunt poeți simboliști atât prin îmbinarea tehnicii sinesteziei, cât și a sugestiei, dar și refuzarea romantismului retoric, simboliștii fiind interiorizați – sensibilitatea lor este primordială.
Poezia „Lacustră” de George Bacovia face parte din volumul de debut, „Plumb”, apărut în 1916, poezie specifică liricii simboliste, exprimând prin simboluri și sugestii trăirile și stările sufletești ale eului liric: tristețea, spleenul, disperarea, nevroza, spaima. Poezia “Acuarela” de Ion Minulescu, a fost publicată în revista “Viața românească”, în 1920, apoi în 1930 cuprinsă în ciclul “Strofe pentru faptele diverse”. Această poezie a dedicat-o soției sale, Claudia Millan. Ion Minulescu, poet, prozator și dramaturg fiind, a fost un statornic simpatizant al ideilor simboliste, dar cu o notă mai luminoasă decât simbolismul lui Bacovia.
O asemănare în ambele poezii este imaginarul poetic care transformă realitatea concretă prin corespondența elementelor din natură, viziune specific simbolistă prin funcția expresivă și estetică a simbolurilor, fenomenelor și culorilor.
Lacustra2Simbolul “lacustră” reprezintă o locuință nesigură construită pe apă, susținută pe patru piloni și este gata să se prăbușească în orice clipă, ceea ce sugerează că eul poetic se izolează și fuge de societate. Simbolul “Acuarela” sugerează locul pictat cu vopseaua solidă care se dizolvă cu apă și care se folosește ca tehnică picturală, o imagine lipsită de culoare, de viață, care se degradează sub acțiunea apei. Eul liric simte o disperare interioară, deoarece nu poate opri ploaia obsesivă.
Incipitul poeziei bacoviene exprimă o stare de permanență sâcâitoare a eului liric, “De-atâtea nopți”. Eul liric percepe direct ploaia distrugătoare de materie, iar efectele auditive sunt apocaliptice: “Aud ploaia plângând”. Sintagma “sunt singur” simbolizează o existență solitară asemănătoare cu imaginea locuințelor lacustre. Incipitul creației “Acuarela” se distinge prin versul-laitmotiv “În orașu-n care plouă de trei ori pe săptămână” și descrie peisajul ale cărui componente, „orășenii” si „trotuarele”, se află sub acțiunea distrugătoare a apei.
Imaginea lumii este percepută diferit de către cei doi poeți, tonului grav și macabru bacovian opunându-i-se ironia zeflemitoare a lui Minulescu.
Orașul de provincie se individualizează printr-o singură caracteristică, aceea ca plouă ritmic, “de trei ori pe săptămână”, sugerând un “program” de care trebuie să se țină locuitorii. Orășeanul duce o viață monotonă, obositoare prin rutină și simbolizată de ploaia frecventă “de trei ori”, este pusă în relație directă cu intervalul temporal “săptămână”. O notă mai veselă prezintă imaginea vizuală, motorie a orășenilor care merg “ținându-se de mână”, ceea ce sugerează o apropiere afectivă între doi oameni care încearcă să-și trăiască povestea de iubire, ignorând umezeala ce-i înconjoară, adică disconfortul “săptămânal”.
Degradarea iminentă a vieții sub influența apei se aplică asupra obiectelor personificate, „vechile umbrele, ce suspină / Și se-ndoaie, / Umede de-atâta ploaie”, dar mai ales sugerează viața monotonă a oamenilor, cauzată de mecanicismul existenței, care i-a transformat în roboți: „Par păpuși automate, date jos din galantare”.
Prin simboluri psihologice, exprimate prin verbe, excelează următoarele strofe ale poeziei “Lacustră”: „parcă dorm”, „tresar”, „mi se pare” ce sugerează nesiguranță, spaimă de dezagregare sub acțiunea distrugătoare a apei, iar scândurile ude sugerează nevroza.
ploaiaSomnul bacovian este amplificat prin epitetul „scânduri ude” până la coșmar, spaima fiind reluată și în ultima strofă: “Tot tresărind, tot așteptând”. Starea de neliniște și senzația de spleen a eului liric sunt sugerate de sunetul ploii. Lumea dispare, totul se destramă, Universul se prăbușește sub acțiunea distrugătoare a apei: “Și simt cum de atâtea ploaie / Piloții grei se prăbușesc”.
Aceeași cumplită obsesie a apei ce sugerează spaima de dezagregare se manifestă și în secvența a doua a poeziei „Acuarela”, prin versul obsesiv, care este laitmotiv, “În orașu-n care plouă de trei ori pe săptămână”.
Prin sintagma „Cadența picăturilor de ploaie” eul liric sugerează monotonia vieții cotidiene, care se desfășoară plictisitor: „Numărând / în gând”. Ploaia acoperă orașul cu picături enervante care cad ritmic și care crează o atmosferă apăsătoare: „din umbrele, / Din burlane / Și din cer”.
Finalul, care este asemănător în cele două poezii, încadrează aceste creații în simbolismul românesc. În finalul poeziei “Lacustră” Bacovia reia prima strofă schimbând numai al doilea vers “Tot tresărind, tot așteptând”, ce sugerează o concluzie care vrea să însemne veșnicia stării melancolice și deprimante.
Finalul poeziei minulesciene reia și aici versul “În orașu-n care plouă de trei ori pe săptămână”. Aceasta reprezentând o concluzie, ca și poezia bacoviană, ce prezintă orașul deprimat, care nu mai scapă de umezeală, de ploaie.

de Cristina Ciutescu
Clasa a XII-a
Colegiul Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien