Return to De la elevi

Sanctuarul eternității

 
 

Eu rămân, timpul trece, se scurge fuge de mine și de lumea mea. Nu se întoarce nici nu se oprește în loc ci doar merge înainte scurgându-se prin fața ochilor mei precum particulele fine ale nisipului timpului din clepsidra eternității.

Așa ar fi firesc, însă parcă numai pentru mine timpul încremenește și mă așteaptă, întâlnindu-ne la marginea pădurii unde admirăm împreună cel mai frumos moment al zilei care poate fi dat unui muritor trecător prin viață: apusul.

Atunci simt cum timpul mă cheamă și mă face să gonesc mai rapid decât dânsul pentru a ajunge în pădure. Aici timpul și spațiul par sub puterea mea și am ocazia să admir spectacolul apusului. Astrul ceresc, soarele zămislit de Demiurg îmi clătește ochii cu dansul luminilor sale ce înconjoară copacii și pare să le metamorfozeze trupurile învelindu-le într-un giulgiu orbitor, mătasea roșie a focului astral înmărmurind natura. Jocul umbrelor creat de copaci par să mă prindă într-un dans ritualic misterios făcând ca pașii să danseze în iarba uscată și trupul să se unduiască alături de vântul blând ce-mi mângâie pielea.

Atunci simt cum timpul mă înăbușă, mă împietrește și instinctiv deschizând ochii văd cum linia orizontului înghite globul de foc acoperindu-i armura de jăratic cu pleoapa nopții și învelindu-l într-un văl întunecat țesut cu nestemate de stele.

Deodată îmi dau seama că timpul m-a părăsit lăsându-mă să mă bucur liniștită de compania pădurii. Aceasta, tăcută, mă leagănă în continuare cu cântecul ei, inundându-mi simțurile și lăsându-mă să zac în sanctuarul eternității.

 

Pavel Mădălina


Prezentare realizata pentru dumneavoastra de: Corina & Bogdan Simeanu

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien